Sarbatorile de iarna au trecut, risipindu-se ca un fum al amagirilor, dar ecourile zaiafeturilor fara masura continua sa ne mentina dulcea euforie a petrecerilor de peste an, amplificata si de vestea ca de-acum incolo vom avea inca doua zile de liber national, adaugate la cele unsprezece de care ne-am bucurat pina acum, cu invoire de la guvernanti. Drumurile turistice ale patriei s-au despovarat, in sfirsit!, de sutele de mii de autoturisme care au sufocat orice speranta de normalitate rutiera, iar oamenii s-au adunat pe la casele lor, care de princotro, revenind la grijile si intrebarile de fiecare zi, una dintre ele obsedanta: cum sa dea cu sutul Crizei. Dupa doua saptamini de petreceri urmeaza bilantul, cu luminile, dar mai ales cu penumbrele si umbrele sale. In pofida saraciei lucii in care se zbat bugetele autoritatilor administratiei publice locale, si de care incearca sa ne convinga, acestea au reusit sa gaseasca ceva maruntis pentru a ne oferi compensatii la viata austera pe care o ducem. La Oradea, grandioase focuri de artificii au incercat sa sperie si s-alunge Criza pe la vecinii de peste Tisa si Dunare. Peste un milion de euro au costat municipalitatea bucuresteana iluminatiile cu lasere ce au incendiat in lumini pure Palatul Parlamentului si cele trei recorduri mondiale absolute brevetate de cartea recordurilor. Scena si formatiile care s-au produs in noaptea de Revelion in marea piata a Palatului Culturii i-au costat pe contribuabilii ieseni peste un milion de roni. Mai strinsi la mina si grijulii cu banul public, edilii bacauani ne-au demonstrat inca odata ca se pot oferi destule lucruri frumoase si fara a apela prea mult la visterie.
Dar Romania pitoreasca si-ai sai petrecareti nu s-au abtinut de-a se produce in spectacole marete de sunet, culoare si abandonare de sine, urmind neabatut indemnul din vechiul slagar de petrecere: … mai datile-ncolo de griji si tristeti, viata-i frumoasa, baieti! Sute de mii de pelerini ai dezmatului bahic si culinar au luat cu asalt statiunile turistice si pensiunile montane, de parca s-ar fi prevestit sfirsitul lumii. Bacauanii ramasi pe la vetre au scos din buzunare intre doua si sapte sute de roni pentru un menu la restaurant. Solicitarile pentru locatii exotice de pe alte meleaguri au dat pe dinafara, intr-un reflux mareic scapat de sub control. Confirmindu-se zicala: sunt sarac, da’ o duc bine! In contraton cu entuziasmul debordant, care aproape ca a blocat spitalele de urgenta cu ghiftuiti ce dadeau pe dinafara, realitatea nefardata: peste trei sute de pensionari din asezarile maramuresene au fost nevoiti sa se imprumute cu bani de la casele de ajutor reciproc pentru a nu fi in situatia de a tine postul negru al saraciei. Gerul a facut ravagii printre cei fara adapost, in numai citeva zile inregistrindu-se treizecisisase de decese printre oamenii strazilor. Zeci de tentative de suicid au populat tabloul intrunecat al dramelor ce se petreceau la un pas de noi, dincolo de luminile stralucitoare ale opulentei. Demonstrindu-se inca odata adevarurile vesnic neschimbatoare: fiecare cu ce are, sau cu ce nu are.
Dar, una peste alta, am avut parte de nopti memorabile, in care fiecare s-a bucurat de ceea ce i-a dat Cel de Sus; cu toata mina, ori cu un singur deget. Asa a fost dintotdeauna si-o fi cit neamul romanesc.
mia a zis
…..si asa o sa fie in vecii vecilor, amin!