Susanne Kastner, preşedinte al grupului parlamentar de prietenie Germania-România şi al Forumului Germano-Român, consideră că iniţiativa guvernului român nu încalcă legea şi cere un comportament corect faţă de România, conform unui comunicat postat pe site-ul său.
Decizia de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, decisă de parlamentul român la 6 iulie trebuie confirmată printr-un referendum popular care va avea lor la 29 iulie. Curtea Constituţională a stabilit că procedura de suspendare şi referendumul sunt constituţionale. Pentru a se lua o decizie finală la referendum trebuie să se prezinte mai mult de jumătate din cetăţenii români cu drept de vot. În plus, premierul Victor Ponta a declarat la Bruxelles că guvernul o să respecte decizia Curţii Constituţionale.
În comunicatul publicat în data de 17 iulie pe site-ul său, Susanne Kastner s-a arătat surprinsă de reacţiile negative la nivel internaţional privind actuala situaţie din România.
‘Discuţiile despre o lovitură de stat sunt evident exagerate. Este bineînţeles discutabil dacă ordonanţele de urgenţă sunt măsurile corecte pentru soluţionarea problemelor din România. Cu toate acestea, paşii întreprinşi de guvernul român au fost constituţionali, ceea ce a fost confirmat de Curtea Constituţională’, a afirmat Kastner.
‘Respectarea statului de drept şi independenţa justiţiei într-un stat european democratic sunt importante’, a spus ea. ‘Îmi exprim speranţa că premierul român Victor Ponta îşi va ţine promisiunea referitoare la respectarea deciziilor Curţii Constituţionale’.
În ceea ce priveşte democraţia în România, Kastner a menţionat în acelaşi comunicat: ‘Comisia Europeană a subliniat de fiecare dată în rapoartele de progres faptul că trebuie combătută corupţia şi trebuie aplicată o reformă a justiţiei. Un lucru este sigur – că în România este ceva în neregulă, dar nu de ieri, sau de când guvernează Ponta. Faptul că CE verifică situaţia actuală este corect. Rămâne totuşi de aşteptat rezultatul acestei verificări şi rezultatele referendumului’.
De 15 ani, Susanne Kastner supraveghează evoluţiile politice şi economice din România. În calitate de preşedinte al grupului parlamentar de prietenie Germania-România a purtat în acest timp nenumărate discuţii la toate nivelele, cu toate fracţiunile – se menţionează în comunicat.AGERPRES
Lasă un răspuns