Din acest an, Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacau va juca lunar pentru publicul din Bistrita. Spectacolele bacauane vor fi gazduite de Centrul de Cultura Municipal „George Cosbuc”, organizator al Festivalului National de Teatru Profesionist „Liviu Rebreanu”, la care a participat si Teatrul bacauan. „Am inceput colaborarea cu Bistrita din 2007, cind am jucat «Iona», am mers apoi cu «Requiem», «Casa Bernardei Alba», «Visinata de afine» si «Bigamul». In urma profesionismului de care a dat dovada Teatrul «Bacovia», conducerea Centrului de Cultura de la Bistrita ne-a propus sa avem acolo o stagiune permanenta. Este un efort al trupei, sintem singurul teatru de provincie care joaca in toate zilele saptaminii. In aceasta stagiune permanenta din Bistrita, Bacaul cistiga si imagine si niste banuti „, a declarat Adrian Gazdaru, director al Teatrului Municipal „Bacovia”, din Bacau. Primul spectacol pe care actorii bacauani il vor juca in cadrul stagiunii bistritene permanente va fi „O scrisoare pierduta”, de I.L.Caragiale, in regia lui Dumitru Lazar Fulga, spectacol care va fi prezentat pe scena Centrului de Cultura Municipal „George Cosbuc” luni, 21 febuarie 2011. Pe 22, bacauanii vor juca acelasi spectacol la Vatra Dornei, unde vor prezenta si „Fluierul fermecat”, de Sorin Lepa, in regia lui Adrian Gazdaru. Centrul de Cultura din Bistrita asigura transport, cazare si masa pentru trupa bacauana si banii pe 160 de locuri vindute, din cele 400 cit este capacitatea salii de spectacol. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns