Mirosul intepator de mercaptan prezent pe casa scarii blocului nr. 5 de pe str. Nufarului din municipiul Bacau, i-a determinat pe locatari sa sune la 112 si sa reclame o posibila scurgere de gaze naturale. Apelul a fost directionat catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau si catre dispeceratul E.ON Gaz, care au raspuns solicitarii. „Garda de Interventie din cadrul Detasamentului de Pompieri Bacau a intervenit la adresa indicata in urma unor emanatii de gaze naturale pe casa scarii unui bloc. Scurgerea a fost localizata in apartamentul unui barbat in virsta de 54 ani, ca urmare a taierii accidentale a unei tevi pentru transport de gaz metan. Echipajul prezent la fata locului a asigurat zona cu norme de prevenire si stingere a incendiilor, de protectie civila si inlaturare a oricaror situatii de urgenta ce puteau aparea”, a declarat lt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice in cadrul ISU Bacau. La fata locului a sosit in scurt timp si un echipaj de la E.ON Gaz care a remediat defectiunea din apartamentul nr. 8.
Lasă un răspuns