Editura Vicovia a adunat sub titlul de mai sus citeva articole scrise în ultimii trei ani de scriitorul basarabean Andrei Vartic. Fizician de profesie, dar cu vaste preocupari în istorie, arheologie, filozofie, teoria informatiei, eseistul realizeaza niste texte care surprind la început, chiar nedumeresc, iar apoi cititorul este fascinat de puhoiul ideilor mitraliate cu o dezinvoltura care presupune o foarte buna stipinire nu doar a limbii române, ci si a variatelor domenii prin care se misca foarte lejer. De la Socrate, Heidegger sau Stefan Lupascu, la Parintele Iustin Pârvu sau esteticianul Petru Ursache, autorul face tot soiul de asocieri, menite sa lumineze ideile pe care le dezvolta. Un mic text din poemul eminescian „Andrei Muresanu”: „…undele de timp ce viitoru-aduce, spre-a le mina-n trecut” reprezinta nu doar o expresie poetica a formulei care leaga amplitudinea undei de frecventa ei, dar si o anticipare a teoriei lui Einstein, sau a interpretarii moderne a lui Bach! Nu mi-am imaginat ca se poate gindi atit de profund si emotional în acelasi timp. Eu credeam ca nu se pot formula cugetari adinci în exclamatii. Andrei Vartic mi-a aratat ca se poate. Textele sale sint eseuri de mare profunzime, poeme, dar si articole de ziar, chiar pamflete în acelasi timp. Dupa ce am parcurs cele citeva eseuri despre Eminescu, am înteles ca modelul publicisticii pe care o practica Andrei Vartic este cel eminescian. Acelasi patos în sublinierea ideilor, aceeasi eruditie neacademica, fireasca, dind impresia ca trimiterile la Panini sau Hegel sint banale, de ordinul evidentei, aceeasi foarte buna stapinire a limbii române.
Dar nu doar cum sa scrie a învatat Andrei Vartic de la Eminescu, ci si cum se face jurnalism în România, sau macar cum ar trebui sa se fac?. Temele publicisticii eminesciene se regasesc în textele lui Andrei Vartic, pe primul loc situindu-se nationalismul. Prin felul în care a gindit problemele timpului sau, Eminescu ne da raspuns la problemele timpului nostru, el este contemporanul nostru, este contemporanul etern al României. „Timpul lui Eminescu”, titlul volumului, vrea sa spuna ca Eminescu este contemporan cu noi, deoarece el exista „in illo tempore”.
Autorul vorbeste despre lupta anticomunista din Republica Moldova, stat condus, paradoxal, de comuniati, ca si cum Germania ar fi condusa de un partid nazist! Faptul ca anticomunismul a fost asimilat de guvernanti cu nationalismul, caruia i s-a dat o nuanta sovina, a facut ca patriotii care tin la calitatea lor de români sa fie vazuti ca niste infractori. Nationalismul adevarat a fost cultivat de pasoptisti, de Eminescu, el înseamna de fapt patriotism si paginile în care este descrisa prigoana la care sint supusi românii sint sublime si tragice, ele depasesc jurnalismul obitnuit, dupa modelul lui Eminescu, despre care autorul scrie: „Fraza lui nu continea numai informatie sau atac la partid, sau persoana, ci, fiind construita în mod poetic, adica mai ales cu har, era rasunet si a problemelor de moment ale oamenilor, dar si a celor izvorite din aspiratia lor spre mintuire. Ea armoniza istoria si traditia cu prezentul si cu ziua de miine. Ea rezona tocmai de aceea cu starile cele mai profunde ale oamenilor.”(p.25).
Eseul despre Nichita Stanescu este exemplar pentru felul în care autorul „rezoneaza” la marea poezie, pentru capacitatea lui de a face poezie despre poezie. El nu distoneaza cu restul volumului, deoarece poezia face parte din viata noastra la fel de mult ca limba româna, sau patriotismul.
Replicile date doamnei Sabina Fati si doamnei profesoare Zoe Petre fac, însa, nota discordanta, nu prin stil, la fel de expresiv (vezi si articolul despre manele!), ci prin felul în care sunt formulate. Este foarte importanta discutia despre pactul Molotov-Ribbentrop, dar cel viclean nu a abordat problema ca sa o rezolve, ci doar demagogic. A crede ca vrajmasul este mare luptator anticomunist si implicit mare nationalist este o naivitate. Cit priveste articolul din Ziua semnat Zoe Petre, cred ca autorul a facut doar o figura retorica, a avut nevoie de un pretext pentru a vorbi despre însemnatatea dimensiunii ortodoxe a spiritualitatii românesti. Tema o gasim însa si în alte articole, mai ales în cele despre Eminescu.
Cartea lui Andrei Vartic ar trebui sa ajunga pe masa cit mai multor români, de dincoace si de dincolo de Prut. Ea este un tragic si sublim strigat, un ecou – inspirat de Sfintul Duh! – la uriasul tunet eminescian.
Ioan NEACSU
Lasă un răspuns