• reprezentanții Tineretului Liberal speră că vor putea obține 40 la sută dintre locurile eligibile la viitoarele alegeri locale • ei încearcă acum să-și creeze organizații de tineret în circa 40 de localități din județ
Reprezentanții Organizației de Tineret a Partidului Național Liberal (PNL) Bacău și-au propus ca la viitoarele alegeri locale să obțină circa 40 la sută dintre locurile eligibile de pe liste și să poată obține funcții de conducere, la fel ca și seniorii. Ei au recunoscut că acest obiectiv va fi greu de realizat, însă spun că au mare încredere că, dacă vor fi bine reprezentanți bine în localitățile județului, vor izbuti să obțină voturile electoratului. „În ultimii ani se vorbește de o schimbare a administrației locale, dar în realitate nu s-a realizat o reformă adevărată. PNL poate aduce o contribuție la îmbunătățirea actului de administrație și cred că tinerii pot avea un cuvînt greu de spus”, a afirmat, la conferința de presă organizată ieri, Corneliu Pricope, președintele Organizației de Tineret a PNL Bacău.
Ca să-și poată duce planurile la îndeplinire, tinerii liberali și-au propus ca în perioada viitoare să își intensifice activitatea în comunele din județ. Ei spun că vor ca, în două etape, să înființeze organizații de tineret în aproximativ 40 de comune. În prima etapă se va încerca atragerea în PNL a tinerilor din 20 de localități, iar după aceea, în alte 20 de localități, să se înființeze organizații ale TNL. „Am împărțit județul în patru zone – Bacău, Onești, Podu Turcului și Moinești – Comănești -, iar la aceste întîlniri vor avea loc seminarii, în care le vom explica tinerilor care sînt intențiile noastre. Vom invita la aceste discuții foști demnitari – prefecți, primari, consilieri județeni și locali, care să le împărtășească tinerilor din experiența lor”, a afirmat și Vasile Tescaru, vicepreședinte în Biroul Permanent Teritorial al TNL Bacău.
Reprezentanții tinerilor liberali au atins în discuțiile de ieri mai multe subiecte. Unul dintre acestea s-a referit la proiectul propus de tinerii din PNL referitor la eliminarea stagiului militar obligatoriu. Juniorii liberali cred că Armata Română nu este pregătită acum să susțină financiar o echipă formată doar din profesioniști, însă ei sînt de părere că tinerii nu trebuie împinși la oaste cu orice preț, mai ales dacă aceștia nu vor să facă acest pas.
Pe lîngă taberele de vară pe care le pregătesc și meciurile de faotbal în mai multe localități dinjudeț, tinerii liberali au explicat ieri că au început un concurs de proiecte. Dan Gheorghe, președintele Organizației Municipale Bacău a TNL, a explicat că s-a inițiat acest concurs de proiecte pentru a-i implica pe tineri în viața comunității. Conform spuselor lui, mulți tineri au participat mai întîi la o intruire, apoi și-au ales diverse teme, pe baza cărora au început să lucreze la proiecte. Cel care va cîștiga va primi o sută de euro. „Tocmai pentru că premiile sînt mici, am demarat acest concurs doar pentru tinerii liberali. Ne gîndim însă să extindem acest concurs și pentru cei dinafara partidului care sînt interesați. Important este că, după ce proiectele vor fi terminate, dacă se pretează, vom găsi finanțare și vom pune în practică acele proiecte”, a încheiat Dan Gheorghe. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns