„Tusa Ioana”, un caz de 3 lei

Te uiti la stirile televizate, la o ora de maxima audienta si te loveste o veste incredibila: o batrina din Maramures are o pensie de 3 lei! Incremenesti. Apoi nu stii daca sa plingi (gindindu-te la sutele de mii de batrini chinuiti de foame in tara asta) sau sa rizi. O pensie de 3 lei ori a fost inventata de reportera fara experienta, ori este o eroare a birocratiei. A trebuit sa treaca primul val emotional pentru a ne lamuri cit de cit…
In primul rind, nu e pensie, ci doar o indemnizatie. In al doilea rind, nu-i singurul venit al batrinei. In al treilea rind, autoritatile locale – primarul si toti subalternii lui – dorm pe bani publici, fara sa fie deranjati de Guvern sau de presa. Sa ma explic. „Pensia” batrinei a fost stabilita in urma cu doar cinci ani, la moartea sotului. Raposatul, in toata viata lui, n-a contribuit la vreun fond social. A fost angajat doar doua luni, intr-o brigada de munca, perioada pentru care i s-a calculat o indemnizatie proportionala. Dupa deces, sotia a luat jumatate din acea suma rezultata in baza calculelor aplicate tuturor cetatenilor acestei tari. Nu spun ca este bine sau normal. Mama mea are o pensie de urmas de vreo 300 de lei, dupa ce tatal meu a muncit vreo 30 de ani pe santierele patriei. Faceti raportul cu cele doua luni ale maramureseanului si rezultatul nu stiu daca o avantajeaza pe „tusa Ioana”…

In Romania de astazi, exista o lege a venitului garantat. De aplicarea ei raspund primarii. Daca acolo, in satul „tusei Ioana”, a fost ales un incapabil, nu vad de ce trebuie sa se emotioneze o intreaga natiune. De altfel, mi-au ajuns la urechi povesti incredibile cu si despre referentii sociali care papa banii administratiilor locale din judetul Bacau. Abia dupa ce apar pe micile ecrane reportaje cu batrini uitati prin bordeie, cu copii maltratati de parinti alcoolici, cu bolnavi lipsiti de orice ingrijire tresar (suparati de deranj, probabil) si acesti functionari care au ca singura sarcina de serviciu sa stie cum traiesc nevoiasii din zona lor de activitate. Acolo, in Maramures, cineva a incasat salariu degeaba de la primarie. Abia ieri s-a aflat ca mai sint vreo trei-patru vecine de-ale „tusei Ioana” cam in aceeasi situatie. Nici macar reportera (mindra de succesul ei mediatic) nu a reactionat pentru a adinci documentarea. Isi da seama ca astfel s-ar pierde caracterul de „unicitate” (falsa!) a povestii care a facut-o celebra. Subiectul ar deveni, poate, unul cu adevarat de 3 lei si am descoperi ca a umple contul de donatii deschis pe numele batrinei nu ajuta cu nimic miile de pensionari uitati, umiliti si folositi in asemenea campanii emotionale.

Si ar fi bine sa mai invatam ceva: ca primul care trebuie sa aiba grija de viata ta esti chiar tu insuti. Daca toata viata nu ai pus deoparte ceva pentru zile negre, daca nu ai contribuit la fondurile sociale menite sa ajute pe toti cei ce apartin comunitatii, nu poti pretinde societatii careia i-ai intors spatele sa vina in sprijinul tau la vreme de necaz. Unde au fost pina acum ceilalti sateni, mai instariti, vecini ai „tusei Ioana”? Ce motive au avut sa nu-i sara in ajutor (daca intr-adevar avea nevoie de ajutor)? Ei erau primii care stiau povestea reala a acestei femei. Nu i-am vazut nici in reportaje, nici in declaratii publice… Ceva este greu de inteles. Poate peste un timp vom afla si-aceste amanunte…