Aproximativ 2.000 de veterani ai operaţiunii de curăţare a radioactivităţii de la Cernobâl s-au reunit duminică, în capitala Ucrainei, Kiev, pentru a protesta împotriva reducerii beneficiilor şi pensiilor, transmite AP.
Protestul de la Kiev survine cu câteva zile înainte de marcarea a 25 de ani de la explozia de la centrala nucleară de la Cernobâl, în contextul în care atenţia internaţională este din nou focalizată pe dezastrul care a trimis nori de radiaţii peste o mare parte a Europei.
Protestatarii şi-au exprimat furia faţă de guvern, în urma reducerii drastice a pensiilor şi creşterii costurilor de îngrijire a sănătăţii, în condiţiile în care urmează să aibă loc şi mai multe reduceri.
Guvernul preşedintelui Viktor Ianukovici spune că pur şi simplu nu are banii necesari pentru a îndeplini promisiunile făcute unui număr de zeci de mii de muncitori care au fost trimişi să curăţe locul radioactiv după exploziile nucleare de la 26 aprilie 1986. AGERPRES
Lasă un răspuns