O fată simpatică, îmbrăcată gros, oprește lumea în Pasajul revoluției din Bacău, cu următoarea rugăminte: „Numai un minut,
dacă vreți să stați. Strîngem bani pentru un copil bolnav de
leucemie. Puteți să faceți o mică donație?”. Fetele, căci erau trei, reprezintă Asociația Umanitară „Realitatea” din Iași și arată oricui are răbdare copia unui articol despre Bogdan Chiriac, un băiețel din
Bacău care suferă de o boală foarte gravă. Pentru a afla mai multe, m-am adresat Primăriei municipiului Bacău, care ar fi trebuit să primească o cerere din partea asociației ieșene, prin care aceasta să solicite aprobarea pentru activitatea de strîngere de fonduri. Numai că Direcția Comercială a Primăriei nu a aprobat o asemenea activitate și, mai mult, nu a primit nici o cerere din partea Asociației Umanitare Realitatea. În această situație, fără a dori să umbrim posibilul demers umanitar al organizației ieșene, ne întrebăm de ce, dat fiind scopul caritabil și justificat al acțiunii, nu s-au făcut demersurile legale. Și de ce voluntarii nu ne-au spus decît prenumele șefilor de la asociație, la solicitarea noastră fiind îndrumați către „domnul Petru sau doamna Anca”. Poate că, dacă astfel de acțiuni s-ar desfășura cu un plus de profesionalism și seriozitate, rezultatele ar fi mai bune. Mai ales că nici în Iași asociația nu este foarte cunoscută, știindu-se doar că șeful organizației a fost membru al unei fundații, „Niciodată singur”, care a avut anumite probleme, practicînd un gen de caritate la limita legii.
Dincolo de aceste aspecte, întîlnirea cu voluntarii asociației a avut darul de a ne îndruma către familia care se confruntă cu o adevărată dramă, despre care redactorii Ziarului de Bacău au mai scris.
Viața unui copil depinde de generozitatea dumneavoastră
Doi dintre copiii Angelei Chiriac sînt grav bolnavi. Bogdan are 14 ani și viața lui atîrnă de tratamentul cu citostatice și alte medicamente costisitoare. A fost diagnosticat cu aplazie medulară, o boală mai gravă decît leucemia. Și sora lui, Alexandra, în vîrstă de 12 ani, suferă de purpură endiopatică trombocitară, aflată în stare incipientă. Pentru rezolvarea prolemelor ar fi nevoie de efectuarea unor operații de transplant de măduvă osoasă. Costul unei asemenea operații era estimat anul trecut la trei miliarde de lei, o sumă enormă pentru posibilitățile familiei. Mama copiilor, Angela Chiriac, îi crește singură și și-a pierdut speranța într-un miracol: „Am încercat să obținem sprijin la forul tutelar, la Caritas, la Crucea Roșie, însă nu am fost ajutați cu nimic. O singură asociație din Iași, Realitatea, a început o campanie de strîngere de fonduri, însă suma este mult prea mare”. Într-adevăr, acțiunea ieșenilor este în plină desfășurare. Cum însă în ultima vreme cetățenii binevoitori au fost de multe ori victimele unor fundații „fantomă”, care folosesc banii în cu totul alte scopuri decît cele caritabile, este greu de crezut că asociația ieșeană poate să ajute decisiv la rezolvarea acestui caz.
La rîndul său, președintele Asociației Betania, Andre Muit, ne-a declarat: „Am primit o cerere pentru ajutor, cazul ne-a fost prezentat, iar acum dosarul este în curs de analizare, în vederea luării unei decizii”. Fără îndoială, Asociația Betania îl va ajuta și pe Bogdan, așa cum a făcut-o în sute de alte cazuri asemănătoare. Cu toate acestea este limpede că nu va fi posibil ca suma necesară unei operații atît de costisitoare să fie asigurată de o singură organizație. Este nevoie de implicarea mai multor instituții și a oamenilor care doresc să ajute o familie și să redea unui băiețel dreptul la o viață normală. Deocamdată, transfuziile de sînge și perfuziile cu citostatice sînt singura variantă ca Bogdan să mai fie ținut în viață. (Codrin POP)
Lasă un răspuns