Cetatenii, ONG-urile si primariile cu initiativa au primit premii in cadrul Galei Premiilor Participarii Publice, un eveniment organizat de Centrul de Resurse pentru participare publica – CeRe. Cistigatorii care si-au impus punctul de vedere in fata autoritatilor, fie primarii care au consultat cetatenii inainte de a lua o decizie, au venit rind pe rind pe scena pentru a-si face cunoscuta povestea. Printre proiectele premiate s-a regasit si cel al lui Emil Saracutu, din Moinesti, care s-a substituit autoritatilor locale in dorinta sa de a informa corect cetatenii din oras asupra activitatilor primariei si Consiliului Local si de a-i determina sa se implice mai mult in luarea deciziilor publice, cit si in a promova municipiul Moinesti. A creat astfel website-ul www.moinestionline.ro si l-a popularizat din fonduri proprii. Prin intermediul acestuia, cetatenii municipiului Moinesti pot viziona regulat sedintele Consiliului Local, pot comenta deciziile luate de alesii locali si pot veni cu propuneri pentru imbunatatirea activitatii administratiei locale. „Simt o mare satisfactie pentru faptul de a fi reusit sa ma fac util concetatenilor mei, pe care ii indemn in continuare sa se implice in viata publica”, a declarat Emil Saracutu.
Ramona IONESCU, R.D. BUSNEA
Lasă un răspuns