Alecu D., un onestean in virsta de 63 de ani, suspectat de comiterea mai multor furturi, a fost prins ieri, de politistii de la Biroul de Investigatii Criminale din Sfintu-Gheorghe, si se afla in arestul Inspectoratului Judetean de Politie Covasna. Onesteanul era urmarit de circa trei luni de zile, iar prinderea lui a fost posibila ca urmare a colaborarii dintre criminalistii din Sfintu-Gheorghe si specialistii de la Politia Onesti. Conform comisarului-sef Gheorghe Draghici, sef al Politiei Sfintu-Gheorghe, care a fost citat de covasnamedia.ro, criminalistii din Covasna au comparat amprentele ridicate dintr-o locuinta care a fost sparta cu cele existente in bazele de date, ajungind astfel sa-l identifice pe onestean. Unul dintre furturi a avut loc pe 16 noiembrie, intr-un apartament din Sfintu-Gheorghe, in care faptasul a patruns dupa ce a rupt butucul de la usa si din care el a furat tot ce i-a picat in mina, de la bani si imbracaminte, pina la tacimuri si incaltaminte. Onesteanul de 63 de ani mai este banuit si de alte furturi, din judetele Bacau, Covasna, Vrancea si Galati. (George MARTIN)
Lasă un răspuns