Cadrele didactice ale Școlii Ciuturești, conduse de dir. Mihaela Corbu, au organizat Cupa Unirii la săniuș, în cinstea evenimentului de acum 154 de ani. „Pe o vreme superbă și într-un peisaj de basm, micuții noștri elevi au demonstrat că au stofă de viitori campioni. Mulți dintre băcăuani nu știu că din această comunitate provin Ionel Grăjdeanu, fost multiplu medaliat național și internațional la lupte greco-romane, și prof. Cornel Elisei, un apreciat jucător al echipei de fotbal SC Bacău, iar apoi antrenor de succes la nivel de juniori. Dacă autoritățile locale s-ar implica în dezvoltarea sportului din Ciuturești, această zonă marginalizată ar putea da lumii și alți sportivi de valoare. Jur că ar fi posibil!”, crede prof. Octavian Adam, cel care a fost sufletul acestei competiții. „Mulțumim și Direcției Județene pentru Sport pentru că ne-a ajutat cu diplome. La acest concurs, toți copiii noștri au fost campioni”, a mai spus Octavian Adam.
Pârtia naturală din Ciuturești măsoară 800 m, iar copiii au concurat pe sănii clasice. Prima manșă a competiției a fost câștigată de echipajul Andreea Grăjdeanu/Teodora Juncu – în 1:36, iar manșa a doua de colegii lor Iulian și Petruț Burcă – în 1:38. Comisia care a asigurat buna desfășurare a Cupei Unirii a fost formată din Octavian Adam, Marta Lozincă, Mădălina Pușcuță și Laura Grădinaru. (P.K.)
Lasă un răspuns