Acționariatul Uton Onești a rămas, deocamdată, la structura rezultată din oferta publică încheiată la începutul acestei luni. Totuși, anumite mișcări se vor petrece în structura de conducere a firmei. Metal Invest, cel care a învins în ofertă, a devenit acționar principal, cu aproape 44% din acțiuni. Alte 37 de procente sînt în posesia PAS Uton, iar restul este în posesia altor acționari. În Adunarea Generală a Acționarilor din 9 aprilie se vor discuta, însă, anumite schimbări în structura de administrare. Astfel, Consiliul de Administrație va fi alcătuit din cinci membri, în loc de trei, ca pînă acum. De asemenea, doi din membrii actuali ai CA, Adrian Popescu și Ioan Voicea, și-au depus demisiile, care trebuie luate în discuție. Tot pe ordinea de zi este înscrisă și încheierea mandatului actualului director general, Aurel Badea. Aceasta poate însemna doar descărcarea de gestiune, dar mai poate fi și altceva.
Surse din interiorul firmei ne-au confirmat că există negocieri și discuții datorită noii structuri a acționariatului, dar nu există nici o finalitate pînă în acest moment. (G. PASCU)
Lasă un răspuns