Furtuna care s-a abatut puternic sambata la pranz peste municipiul Bacau a produs pagube insemnate in oras. Panouri smulse de vant, copaci doborati la pamant, geamuri sparte, banere distruse.
In parcarea de la Hotel Moldova, o remorca publicitara a fost rasturnata iar in mai multe zone au fost distruse sau avariate panouri publicitare.
Inca nu au fost raportate victime omenesti.
Majoritatea problemelor au fost semnalate de locatari sau de persoanele care s-au aflat in pericolul de a se trezi cu capul spart din cauza unui panou publicitar ce ameninta sa se prabuseasca. Una din multitudinea sesizarilor facute prin apelul unic de urgenta 112 a venit de la un locatar din blocul nr. 7 de pe str. Castanilor din municipiul Bacau.
Cand a dat sa iasa din bloc, Ionel Stoica a avut surpriza sa constate ca aleea pietonala din fata imobilului este blocata de un copac cazut la pamant.
Barbatul a sunat imediat la 112, iar un echipaj de pompieri a ajuns la fata locului degajand terenul de crengile copacului. Proprietarii a doua masini care obisnuiau sa parcheze in zona, au avut cel mai mare noroc. Intamplarea face ca in momentul prabusirii copacului, ambii soferi sa fie plecati cu masinile in oras.
„Am anuntat dispeceratul Primariei Bacau despre ceea ce s-a intamplat si ne-au spus ca momentan nu au disponibila o macara. Se pare ca pe str. Banca Nationala au mai cazut cativa copaci, iar echipele de interventie lucreaza acolo. Speram ca cel tarziu luni, copacul care a cazut pe str. Castanilor sa fie ridicat.
Vrem ca saptamana viitoare, cu ajutorul celor de la Spatii Verzi sa facem o noua evaluare a copacilor din zona si sa vedem ce trebuie taiat. Copacii sunt batarini, multi dintre ei sunt putrezi la baza, iar o nenorocire se poate intampla oricand. Noroc ca in zona nu se aflau persoane in momentul prabusirii copacului”, a spus Danut Cozma, presedintele Asociatiei de proprietari nr. 92 din Bacau.
Locatarii de pe str. Castanilor au solicitat in aceeasi zi taierea unui alt copac batran situat in spatele blocului.
„Daca nu poate fi taiat de tot, macar sa-l taie de la jumatate. Crengile ating geamurile noastre, iar copacul scartie din toate incheieturile. Stam cu frica sa nu cumva sa cada peste noi”, spune mama a doi copii ingrijorata de pericolul care ameninta siguranta locatarilor.
De frica sa nu le cada copacii peste masini, proprietarii si-au mutat autoturismele inlocuri mai sigure.
Vom reveni cu amanunte.
sandu ionut a zis
si in Onesti a fost la fel….
Lozinca C a zis
O metoda foarte eficace pentru decimarea populatiei , cat mai multe panouri publicitare. Cine raspunde de eventualele accidente ?