Lămpile cu ultraviolete care ar fi trebuit să intre în dotarea farmaciilor la data de 1 ianuarie 2004, odată cu punerea în circulație a rețetelor securizate, nu sînt nici acum de găsit. În lipsa lămpilor care ar fi trebuit să fie puse la dispoziție de Casa Asigurărilor de Sănătate (CAS), farmaciștii onorează rețetele fără să le poată verifica. Lămpile cu ultraviolete sînt singurele aparate cu ajutorul cărora se pot vizualiza elementele de siguranță ale noilor formulare de rețete. Cu toate că s-au scurs două săptămîni de la începutul anului, farmaciștii vor intra în posesia lămpilor abia la sfîrșitul lunii. „Lămpile urmează să fie distribuite de noi, dar ele sînt produse de Imprimeria Națională, instituție cu care s-a semnat contractul pe 24 decembrie. Contractul prevede că, în termen de 30 de zile, Imprimeria Națională să pună la dispoziția noastră lămpile cu ultraviolete, dar ele nu au fost încă trimise”, ne-a declarat dr. Cecilia Lucaci, purtătorul de cuvînt al CAS. Fără posibilitatea de a le verifica autenticitatea, farmaciștii nu fac altceva decît să onoreze rețetele ca și pînă acum. Cu alte cuvinte, noile formulare securizate de rețete nu și-au găsit rostul în luna ianuarie. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns