Știința a plecat spre constanța în dimineața zilei de vineri, iar seara urma să aibe un antrenament la o oră cât mai apropiată de cea a partidelor cu Tomis. De altfel, băcăuancele s-au antrenat doar de la ora 20.00, imediat după ce au câștigat și meciul al doilea cu Medicina Tg. Mureș, din faza sferturilor de finală. În întâlnirile de până acum din campionat, Știința și Constanța și-au împărțit victoriile: 3:2 pentru studente la Bacău și 3:1 pentru campioane la Constanța. Tomis a mers evident mai bine în retur și are un ascedent moral asupra Științei, pe care a învins-o în ultimele două finale de campionat. Cu toate acestea, voleibalistele băcăuane au un moral ridicat și cred că vor obține cele trei victorii necesare și vor disputa din nou finala campionatului. „Și eu simt același lucru. Mă bazez pe forma jucătoarelor noastre, care după cele două jocuri cu Medicina Tg. Mureș s-au degajat, parcă, așa… A fost foarte importantă acea primă etapă a play-off-ului, de care ne-am temut și pe care am depășit-o cu bine. Nu ne mai putem baza pe faptul că Tomis are un lot redus, deoarece și-au completat banca de rezerve cu trei jucătoare”.
În afară de prima dublă Tomis – Știința, semifinalele propun duelul bucureștean dintre Dinamo și CSM. Sunt aceleași formații care au alcătuit careul de ași la campionatului 2011-2012, dar configurația semifinalelor este cea a finalelor mare (Tomis – Știința) și mică (Dinamo – CSM) din ediția precedentă. Sunt mari rivalități acumulate între aceste formații, dar și o miză mai mare decât înainte: un loc în plus asigurat în ediția 2013-2014 a Ligii Campionilor Europeni, care va fi atribuit vicecampioanei.
(P.K.)
Lasă un răspuns