Vicecampioana a fost dominată de formația bucureșteană, care i-a pus mari probleme la preluare, mai ales pe zona lui Rogojinaru. Știința s-a descurcat ceva mai bine la blocaj, dar nu și pe atacurile Elenei Lăpușneanu, care a punctat cu regularitate.
S-a văzut că oaspetele sunt într-o nouă perioadă de reglare a jocului, după ce în lot a venit olandeza Staelens (a și jucat vreo 20 de minute în Capitală, iar debutul n-a fost rău), iar în sextetul de bază a pătruns Sosa, în locul Mihaelei Herlea. Nici una dintre băcăuance n-a strălucit. Kamenova, principala gură de tun a Bacăului, a ratat totuși multe atacuri, la fel ca Iosef, Sosa sau Rogojinaru; la blocaj, Sobo și Miclea au fost de multe ori imperiale, nu însa și în momentele de cotitură ale seturilor. Au fost destule situații în defensivă în care jucătoare mai slab plasate au suflat baloanele celor care le puteau scoate.
Chiar și fără o prestație la nivel ridicat, Știința a fost în stare să întoarcă meciul de la 0:2 la seturi și să mențină suspansul până spre ultimele mingi ale meciului. În aceste condiții, punctul câștigat, voleiul spectaculos prestat și revirimentul din setul al treilea sunt importante pentru formația lui Florin Grapă, pentru că-i dovedesc potențialul foarte ridicat. Ar mai trebui observat că, pe ansamblu, Știința a câștigat mai multe puncte decât CSM București, 110, față de 108.
Pe 16 ianuarie, Știința va avea un meci cel puțin la fel de greu la Blaj, în sferturile de finală ale Cupei României. Această manșă secundă pornește de la 3:1 pentru Știința.
Etapa XII: CSM Lugoj – CSU Medicina Tg. Mureș 3:0 (21, 10, 23), CSV 2004 Tomis Constanța – Dinamo Romprest București amânat pentru 13 februarie, CSM Sibiu – U Cluj 3:2 (-15, 20, 14, -21, 11), SCMU Craiova – Alba Volei Blaj 0:3 (-18, -19, -18), CSM București – Știința Bacău 3:2 (22, 22, -22, -16, 11); Unic Piatra-Neamț a stat.
Etapa XIII (sâmbătă, 19 ianuarie): CSM București – CSM Lugoj, Unic Piatra-Neamț – SCMU Craiova, Volei Alba Blaj – CSM Sibiu, U Cluj – CSVi 2004 Tomis Constanța, Dinamo Romprest București – CSU Medicina Tg. Mureș. Știința Bacău stă.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns