Spectatorii, cu inimile la loc
Față de Cupa Municipiului Bacău, când a lăsat o impresie proastă, Știința a arătat așa cum o știau dintotdeauna suporterii săi: puternică, precisă, rezistentă, stăpână pe situație. Publicul este acum sigur că Știința va fi din nou capabilă să ajungă în careul de ași al campionatului sau chiar în finala pentru titlu. CSM București nu este o echipă rea, adunând și în această vară o serie de straniere valoroase, alături de câteva internaționale românce, toate fiind sub bagheta selecționerului Atanas Petrov.
Bulgarul și elevele sale a trebuit, totuși, să se recunoască învinși de o echipă băcăuană pe care Florin Grapă a reglat-o foarte bine în ultimele săptămâni. Jucătoarea care a adâncit diferența dintre locurile 2 și 4 ale campionatului trecut a fost Denisa Rogojinaru. Ex-craioveanca a fost principala gură de tun a Științei, dând liniște formației sale la fiecare atac. E drept, toate voleibalistele băcauane au jucat bine, inclusiv argentinianca Gaido, despre care aveam dubii că ar putea suplini, cât de cât, plecarea Nicoletei Manu.
„A fost un meci greu și mă bucur că l-am câștigat”, a declarat la final antrenorul Florin Grapă. „Nu ne-am dorit să avem prima partidă acasă, deoarece presiunea publicului propriu într-o astfel de situație este mai mare. Astăzi am reușit un meci bun și, desigur, ne dorim să continuăm la fel. Etapa viitoare, cu Argeșul, ar trebui să câștigăm, în mod normal, dar numai dacă vom trata partida cu seriozitate”, a mai spus Florin Grapă.
* Etapa I: CSU Medicina Tg. Mureș – CSM Lugoj 3:0 (16, 16, 20), Volei Alba Blaj – SCMU Craiova 3:1 (13, 21, -21, 15), Unic Piatra-Neamț – Argeș Volei Pitești 3:0 (14, 15, 16), Știința Bacău – CSM București 3:0 (13, 21, 21); partidele Dinamo Romprest București – CSV 2004 Tomis Constanța și U Cluj – CSM Sibiu au fost amânate.
* Etapa II (sâmbătă, 13 octombrie): CSM Lugoj – CSM București, Argeș Volei Pitești – Știința Bacău, SCMU Craiova – Unic Piatra-Neamț, CSV 2004 Tomis Constanța – U Cluj, CSU Medicina Tg. Mureș – Dinamo Romprest București.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns