Antrenându-se de zece zile pentru noul sezon al Diviziei A2, Știința Bacău și-a păstrat neschimbat lotul de anul trecut. O schimbare s-ar putea petrece zilele acestea, dacă ridicătorul Martin își va finaliza cu succes tratativele cu prim-divizionara Arcada Galați. „Noi nu putem să ne opunem opțiunii lui, ba chiar îi dorim să joace la un nivel cât mai înalt”, ne-a declarat Cornel Păduraru, antrenorul Științei. „Dacă Martin va pleca la Galați, vom merge pe mâna celorlalți doi ridicători din lot, Florea și Farcaș, tot foarte tineri, dar mai puțin experimentați decât Martin. Oricum, sperăm să crească și ei repede, ca să ne meargă jocul”, a mai spus Cornel Păduraru. Antrenorul prevede să aibe meciuri amicale abia din a doua jumătate a lunii septembrie, campionatul diviziei secunde începând în a doua jumătate a lui octombrie. (P.K.)
Lasă un răspuns