Miza intâlniriii era ocuparea locului 2 la finalul campionatului regulat, ceea ce aducea invingatoarei gazduirea a doua meciuri din trei in partidele fazei eliminatorii a esalonului secund. Stiinta si Galatiul s-au pregatit foarte bine pentru aceasta partida si au prestat un volei spectaculos. La inceputul meciului, când victoria era departe de a fi transata, jucatorii celor doua echipe si-au permis executii de risc, cum ar fi serviciile din saritura. Pe masura apropierii din final, a fost preferata siguranta, in dauna incisivitatii. CSU Galati a inceput partida un pic mai bine, dar gazdele au revenit la timona beneficiind de un ajutor nesperat: cel al unei vesele si galagioase galerii de studenti, o adevarata incântare pentru ceilalti spectatori. De mult n-am mai vazut un grup de suporteri atât de civilizat si de devotat Stiintei. Ulterior, am aflat ca grupul de suporteri a fost pus pe picioare chiar de liberoul Stiintei, Valentin Iagaru, membru in conducerea Ligii Studentilor.
Primul act a fost insa interminabil. La 24:22, Stiinta a irosit doua mingi de set, dupa care a fost nevoita sa câstige pentru a evita 0:1; pâna la 29, bacauanii au avut de fiecare data initiativa, insa CSU a avut forta sa intârzie deznodamântul, iar apoi sa ia conducerea cu 30:29; a fost rândul gazdelor sa nu cedeze psihic si sa faca trei puncte la rând, pentru un prim pas spre victorie. Mult mai usor a fost setul secund, dar oaspetii si-au consolidat jocul si au inceput sa nu mai simta presiunea publicului, iar ex-bacauanul Manda si-a coordonat dumnezeieste echipa. Astfel ca ei au fost cei care au dominat actul al treilea, incepând de jumatatea acestui set. Sperantele au renascut in tabara galateana, iar asta s-a vazut in setul al patrulea, in care cele doua combatante s-au târâit umar la umar, cu puncte disputate indelung, pâna spre un final incert. Trecusera doua ore, iar publicul voia un deznodamânt favorabil. Si l-a avut, spre marea sa bucurie si spre amarul necaz al galatenilor. Oaspetii au acuzat la final arbitrajul, dar credem ca au facut prin asta o nedreptate unei brigazi impartiale.
„Echipa mea a jucat bine azi si ne bucuram ca a oferit spectacol unui public minunat, caruia ii multumim. Ne-am asigurat locul 2 si am demonstrat ca avem perspective, asta conteaza cel mai mult. Despre Manda, este mândria noastra ca a devenit un jucator atât de bun la noi, la Stiinta”, a declarat dupa meci antrenorul Cornel Paduraru. (Peter KELMANN)
george a zis
Arbitrii au furat pentru gazdeLa Bacău s-a disputat derbiul seriei Est la masculin între formaţia locală, Ştiinţa şi cea gălăţeană. Meciul a fost viu disputat dar în cele din urmă gazdele au reuşit să se impună cu largul concurs al arbitrilor. M-am temut că gazdele îşi vor lua toate măsurile pentru a câştiga şi aşa s-a şi întâmplat. Arbitrii şi-au bătut joc de noi în ultimul hal, defavorizându-ne în mod flagrant în mai multe momente. În primul act, am avut 5 -6 mingi de set pe care însă le-am pierdut, apoi am revenit şi chiar am fi putut restabili egalitatea. Băcăuanii au condus cu 24-21, dar în ciuda deciziilor am revenit nesperat şi chiar am avut minge de 2-2 dar…, ne-a declarat antrenorul Valerică Jugănaru. Rezultat final: Ştiinţa Bacău – CSU CSS Galaţi 3 -1 (32-30, 25-22, 19-25, 27-25). Sextetul folosit de gălăţeni a fost: Manda – Todaşcă, Apostol, Caşvan, Manole, Lazăr. Au mai evoluat: Ţârlea -libero, Ganea.