Membrii Centrului Regional de Ecologie (CRE) Bacau trag noi semnale de alarma cu privire la unele situatii aflate in neconcordanta cu regulamentul unei arii naturale protejate. Dupa repetatele sesizari ale unor aspecte precum practicarea braconajului piscicol si nu numai, furtul si distrugerea unor amenajari sau depozitarea gunoaielor necorespunzator in zona, acum, reprezentantii CRE Bacau reclama amploarea pe care o iau actiunile de defrisare a vegetatiei lemnoase de pe hectare intregi.
„La fiecare actiune de monitorizare desfasurata in zona barajului de la Galbeni, echipele noastre observa prezenta persoanelor si a mijloacelor de transport utilizate in recoltarea ilegala a zeci de mii de araci din zona de lunca inclusa in aria naturala protejata, din cuveta lacului Galbeni si coada lacului Racaciuni. Pentru a recolta aracii si lemn de foc, satenii din imprejurimi patrund in zone in care accesul este interzis si defriseaza efectiv vegetatia lemnoasa de pe hectare intregi.
La ultima actiune de monitorizare a fost identificata o autoutilitara si trei carute care transportau vegetatia taiata”, a precizat Gabriel Gritcu, coordonator CRE Bacau.
Mai mult, sustin voluntarii ecologisti, se pare ca activitatea de defrisare ilegala este practicata si cu scopul comercializarii aracilor.
Aspectele sesizate de CRE Bacau – custode ale lacurilor Galbeni, Racaciuni incluse in situl Natura 2000 – au fost aduse si la cunostinta Garzii Nationale de Mediu – Comisariatul Judetean Bacau si a Inspectoratului Judetean de Politie „in vederea organizarii unor actiuni comune pentru identificarea si sanctionarea celor vinovati”, nefiind insa, pina in prezent, primit un raspuns, sustin ecologistii. (M. Rotaru)
FOTO: CRE Bacau
Lasă un răspuns