Elena Letnanova este una dintre cele mai proeminente personalitati ale muzicii contemporane – pianista care a cucerit Europa si America prin talentul ei desavirsit. Scapata ca prin minune de glontul serviciilor secrete in evenimentele tulburi de la Praga si salvata de Ambasada SUA, pianista a rasplatit generozitatea americanilor printr-un sir de concerte de absoluta plenitudine si autentica viata expresiva. Aici a intilnit compozitori care au schimbat fata muzicii secolului XX, printr care celebrul John Cage, ale carei lucrari interpretate de Elena Letnanova – la Carnegie Hall – au ridicat publicul in picioare, fiind ovationata minute in sir cu bravo, bravisimo. La invitatia compozitorului Liviu Danceanu, Elena ne-a facut onoarea unui concert de exceptie la Bacau. Fiindca isi iubeste patimas patria si muzica ei, Elena si-a fixat un program cu lucrari de compozitori slovaci, in afara unei „Bachanalia” pentru pian preparat, de John Cage. In miinile ei deopotriva delicate si puternice, muzica lui Cage parea o minune de gind, simt si arta, bogata in sonoritati si pasaje de mare expresivitate. La inalta tensiune artistica au fost redate „Tocata”, de Klement Slavicky, „Momentul muzical pentru Sebastian”, de Miro Bazlik si „Patru piese inspirate din pictura lui Mondrian”, de Jaroslav Stastny. De la primul contact cu claviatura, pianista se izoleaza in propria sensibilitate, e cu totul absorbita de opera ce o reda, nu mai traieste decit pentru a o exprima, tinind atentia aduditorilor incordata pina la ultima nota. O fervoare, o actiune dinamica intensa, o participare afectiva profunda se simt puternic chiar si sub linistea aparenta, incalzesc si dau energie launtrica jocului ei de o virtuozitate impetuoasa, patetica sau subtil slefuita, intotdeauna de o rar intilnita calitate. Numai cu o daruire totala un pianist ar putea da o inalta clasa interpretativa unei partituri, cu o tema de doar patru note, cum a fost lucrarea”Soft november music”, de Roman Berger. Cele patru note au fost redate pe toate registrele, de la grav la superacut, cu variatiuni surprinzatoare, cu stopuri sau dezlantuiri ametitoare. Dar, de ce sa ne mai miram, cind stim ca marele Beethoven si-a inceput nemuritoarea simfonie a „Destinului” cu o tema tot pe patru note?
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns