“… Si nu ne duce pe noi in ispita“, pentru ca e atit de puternica incit nu-i putem rezista. Viata Mariei Tanase este pentru o actrita o ispita covirsitoare. Talentul ei de ‘pasare maiastra’ (cum a numit-o Nicolae Iorga, ascultind-o la Valenii de Munte) cucerise toata suflarea si simtirea romineasca, impunindu-se ca o stea stralucitoare al cintecului ciocirliilor si privighetorilor muzicii populare rominesti. Adriana Trandafir (o actrita cu har si voce), iubind-o pe Maria Tanase si-a asumat cu bucurie scenariul lui George Zbârcea si cu ajutorul regizoral al lui George Banica a pus la cale un spectacol care, iata, emotioneaza lumea de peste doua decenii si jumatate. Adriana Trandafir traieste pe scena cu o intensitate maxima etapele de viata ale Mariei Tanase, mijloacele ei actoricesti fiind filtrate printr-o sensibilitate cu puternice reflexe dramatice. Ea evolueaza cu siguranta, cu prestanta si profunzimea unei mari artiste. Ii place sa joace si sa traiasca cu pasiune rolul asumat. Cit adevar, cita daruire, cita cutremurare in fiinta ei releva Adriana Trandafir pe o scena mica, dar care pare mare cit roata cerului. Combustia interna din scenele cintate prevesteste trairile sufletesti sfisietoare, actrita demonstrind o adevarata stiinta a dozarii sentimentelor pina la paroxismul durerii din finalul spectacolului. Ea realizeaza un autentic recital al maiestriei in care minutiozitatea motivatiilor psihologice, plasticitatea gesticii si a miscarii scenice confera interpretarii o temperatura de drama antica.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns