Doru CIUCESCU
Cușcușul este o mîncare de origine berberă, specifică Marocului, Algeriei și Tunisiei. Este preparat pe bază de griș din grîu dur, la care se adaugă deasupra carne fiartă, legume și sos picant. Cu aceste informații luate dintr-un dicționar enciclopedic, am acceptat invitația domnului Aalim (Savantul), tatăl lui Miriam (Maria), studenta mea, de a veni acasă la el „just pour grignoter ensembe un couscous bidaoui” (numai pentru a ronțăi împreună un cușcuș de Casablanca).
Locuința distinsului domn se găsea în cartierul rezidențial de pe colina Anfa, în vecinătatea stațiunii balneare Aain Dziab (Izvorul Lupului). Pentru a cheltui în avans caloriile pe care urma să le acumulez în timpul dejunului, alesesem să parcurg pe jos, la umbra rară a palmierilor, cei 3 kilometri ai largului Boulevard de la Corniche (Bulevardul Cornișei), care leagă Casablanca de stațiunea balneară Aain Dziab. Era luna aprilie. Spre stînga, ochii mei se delectau la priveliștea albului vilelor de pe colina Anfa, care ducea o luptă inegală cu amestecul de verde și mov-roșiatic al plantelor agățătoare, permanent înfloritoare, care se ridicau pe orice suport care le putea duce spre soare, incluzînd pereți, acoperișuri, garduri, stîlpi, pînă chiar și trunchiurile lungi, drepte și neramificate ale palmierilor, terminate în partea superioară cu un smoc de frunze. În dreapta mea, valurile oceanului se spărgeau de țărmul stîncos, creind nanopicături irizante și un fond sonor vuitor. Îmbrăcămintea mea era ușoară, formată dintr-o cămașă mătăsoasă și înflorată, cu mînecă scurtă, un sacou mov fără căptușeală și pantaloni albi, largi, prevăzuți cu manșetă. Mersul îmi era mult ușurat datorită mocasinilor, foarte ușori și comozi, pe care îi asortasem cu sacoul.
Mă apropiam de adresa de pe cartea de vizită a domnului Aalim, cînd am văzut-o pe Miriam, care mă aștepta la poartă. Îmbrăcămintea ei era întotdeauna elegantă, care reușea să-i ascundă tendința de îngrășare. De această dată purta o rochie vaporoasă de vară, agățată de umeri prin două bretele și care lăsa vederii o parte a bustului ei bogat. Ca majoritatea femeilor din Casablanca, nu purta fularul musulman sau voal. Părul ei negru era tăiat scurt. Mi-a zîmbit, iar șiragul alb al dinților a contrastat plăcut cu tenul ei închis. Un parfum scump a completat comunicarea ei non-verbală.
– Bonjour, Miriam. Ça va? (Bună ziua, Miriam. Cum îți merge?)
– Ça va bien, monsieur. Al hamdu li-Lah. Entrez, s’il vous plait” (Îmi merge bine. Mulțumesc lui Allah. Intrați, vă rog).
Am trecut prin poarta mică din zidul gros din jurul locuinței, și nu mică mi-a fost surpriza, deoarece în curte am fost întîmpinat de „monsieur” Aalim, care mi-a făcut cunoștință cu cele șase surori mai mici ale lui Miriam: Khadija (născută la 7 luni), Fatema (Înțărcata), Karima (Generoasa), Amina (Fidela), Laila (Nocturna) și Aaziza (Draga). Eram derutat pentru că nu știam unde să mă uit mai întîi: la fete, sau la vilă? Fetele erau mai mici decît Miriam, avînd vîrste diferite, cuprinse între cele ale copilăriei și ale adolescenței. Ele fremătau de tinerețe, iar faptul că în casă mai apăruse un bărbat le făcea deosebit de volubile și de acaparatoare. Tatăl lor îmi prezenta detalii privind vila cu două etaje, piscina și parcarea acoperită pentru 10 autoturisme. Știam că Aalim studiase în Franța, unde devenise inginer „en génie civil” (construcții civile) și era patronul unei societăți de proiectare din Casablanca. A construit reședința după gustul său și cu banii pe care îi primise moștenire de la bunicul lui, care a fost avocat și, în același timp, combatant pentru independența Marocului, unul dintre acei care au știut să profite de situație și să cumpere pe nimic imense bunuri ale coloniștilor francezilor, „qui par peur se sont rentré massivement en France” (care de frică s-au retras pe scară largă în Franța).
Am intrat în vilă și acolo am făcut cunoștință cu alte trei marocance: Malica (Regina) – soția lui Aalim, Rahima (Milostiva) – mama lui Aalim și Saida (Fericita) – soacra lui Aalim. Singurul bărbat din casă părea ușurat că atenția celor nouă reprezentante ale sexului frumos din familia lui își schimbase pentru moment ținta atenției lor. El nu avea prejudecata că femeile din familiile musulmane trebuie ascunse vederii străinilor. Toate îmi vorbeau după obiceiul marocan al femeilor de a-ți atinge mîna pentru a fi mai sigure că sînt ascultate. Surpriza cea mai mare a fost cînd am intrat în sufragerie, unde planșeul pardoselii era din sticlă, sub care se găsea… un acvariu luminat puternic, astfel că pășeam pe un „covor” cu un model viu, în continuă mișcare. În mijlocul încăperii se găsea o masă rotundă și scundă, înconjurată de perne cubice învelite în piele. Am luat loc la masă împreună cu Aalim, Malica, Rahima, Saida și Miriam. La început a fost adus un lighenaș cu apă unde m-au invitat să-mi înmoi degetele, după care mi-au dat un prosop ca să mă șterg. Ceilalți comeseni au făcut același lucru. Apoi au pus în mijlocul mesei un platou rotund din lut cu diametrul de…un metru și înalt de 5 centimetri în care se găsea o piramidă de cușcuș aburind. Am aflat că este un „couscous bidaui” cu șapte legume: dovleci, dovlecei, napi, ardei iuți, cepe, morcovi, roșii. Carnea era de vită. Sosul conținea „ras al hanuț” (amestec de cel puțin 20 de condimente). Alim a întins mîna pînă la platoul de lut și a apucat cu degetele o cantitate bine asortată de cușcuș cu legume și carne. Prin strîngeri, rotiri și săltări repetate el a format în palmă un bol alimentar bine închegat, după care l-a așezat pe unghia degetului mare și l-a catapultat drept în… gură. Doamnele fiind mai simandicoase, introduceau în cușcușul din același platou numai trei degete. Am fost încurajat să introduc mîna în mîncarea din platoul comun. Din respect pentru gazde, am reușit să trec pragul psihologic și am început să procedez ca și cum aș fi ținut în mînă un boț de mămăligă pe care îl înmuiam în sos. Mi-aș fi putut închipui că serveam masa în secolul al XVIII cu locatarii unui bordei din Bărăgan, dar acvariul de sub mine îmi amintea că omenirea se pregătește să intre în secolul XXI?!
Lasă un răspuns