Evenimentul a fost sărbătorit şi la Bacău.
Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Bacău a marcat, la sfârşitul săptămânii trecute, aniversarea a 155 de ani de la înfiinţarea sistemului oficial de statistică românesc pe 12 iulie 1859, când domnitorul Al. I. Cuza a sancţionat amendamentul proiectului de lege pentru înfiinţarea Oficiului Central Statistic.
Evenimentul a avut loc la sediul instituţiei băcăuane, în prezenţa prefectului Dorian Pocovnicu, a reprezentanţilor unor instituţii şi întreprinderi băcăuane, a ziariştilor, a salariaţilor DJS Bacău şi a unor foşti salariaţi ai acesteia. Evenimentul a prilejuit, totodată, lansarea noului breviar statistic „Judeţul Bacău în cifre – ediţia 2014”, dar şi a paginii de Facebook a DJS Bacău. Ziua de 12 iulie este, astfel, dedicată sărbătoririi Zilei Statisticianului.
„Domnitorul Al.I. Cuza – a spus directorul DJS Bacău, Eugenia Harja – a unificat, practic, pe 12 iulie 1859, cele două instituţii de statistică din Moldova şi Ţara Românească. Directorul instituţiei din Iaşi era Ion Ionescu de la Brad, iar al celei din Bucureşti era Dionisie Pop Marţian, care a şi devenit primul conducător al Statisticii Oficiale Româneşti. Din anul 2002 s-a instituit ca în preajma zilei de 12 iulie să se sărbătorească Ziua Statisticianului. A fost un prim semn de recunoştinţă pentru munca statisticienilor, care de cele mai multe ori este depusă cu resurse financiare foarte puţine, dar prin care se realizează foarte multe. Oamenii noştri sunt profesionişti şi cu un puternic spirit de echipă. Însă tot mai puţini, dar cu un volum tot mai mare de muncă. În schimb, salariile statisticienilor sunt cele mai mici în sistemul bugetar.”
DJS Bacău funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Institutului Naţional de Statistică. Deşi numărul de lucrări, de agenţi economici observaţi şi complexitatea lucrărilor au crescut semnificativ în timp, numărul de posturi din această instituţie, după un maxim de 55 atins în anii ’95 – ’97 ai secolului trecut, a ajuns în prezent sub nivelul avut în ’90, respectiv de 36. Cum rareori numărul mediu de salariaţi a atins numărul total de posturi (doar în 2001), sarcinile care revin în medie pe salariat sunt din ce în ce mai mari. Numărul mediu minim de salariaţi a fost atins în 2012 (31,7 persoane), iar în semestrul întâi 2014 a fost de 33,3 salariaţi. DJS Bacău este condusă de un director executiv şi un director executiv adjunct, care au în subordine: Compartimentul de Producţie Statistică, Serviciul de Exploatare Aplicaţii Informatice, Analiză, Sinteze şi Diseminare Date Statistice şi Serviciul de Coordonare Anchete, Gestiune Resurse Umane şi Financiare.
Asupra acestui eveniment şi a noutăţilor aduse de el vom reveni cu amănunte.
Lasă un răspuns