În ziua de 20 noiembrie 2011, începând cu ora 20.30, pe stadionul Ceahlăul Piatra Neamţ va avea loc partida de fotbal dintre echipele Ceahlăul Piatra Neamţ – F.C. Steaua Bucureşti, manifestare sportivă contând pentru Etapa a XIV-a a Ligii I de fotbal.
Având în vedere importanţa acestei partide la această manifestare se preconizează participarea unui număr mare de suporteri ai celor două echipe. Meciul este catalogat ca fiind cu grad ridicat de risc.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura măsurile specifice de ordine şi siguranţă cu peste 200 de jandarmi.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura prin măsuri specifice , în cooperare cu structuri de poliţie , supravegherea traseelor de deplasare şi protecţia suporterilor echipei oaspete; de asemenea vor fi adoptate dispozitive specifice pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona Aeroportului Internaţional George Enescu Bacău, pe timpul sosirii / plecării echipei oaspete , prevenirea şi combaterea unor acte şi fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice pe traseul de deplasare de la Bacău la Piatra Neamţ şi retur, înainte, pe timpul şi după terminarea partidei de fotbal, în zona imediată şi apropiată a stadionului , restabilirea ordinii publice (în situaţia în care a fost tulburată).
Organizatorul competiţiei, F.C. Ceahlăul Piatra Neamţ, va pune în vânzare 7000 de bilete, 500 de abonamente şi invitaţii şi va distribui în mod gratuit 500 de bilete din numărul total de 16621 de locuri ale stadionului.
Bibi a zis
Hai STEAUA !!!!!