Cei mai mulți sunt elevii care pleacă de acasă deoarece nu se pot acomoda cu noul regulament școlar. Unii se întorc însă spășiți acasă după câteva zile. Numai anul trecut au fost sesizate 62 de sesizări de dispariții de persoane, din care 37 de minori, toate soluționate. În continuare, 50 de băcăuani parcă au intrat în pământ și sunt căutați de polițiști.
Cazul tinerei de 15 ani din Capitală care a pus pe jar autoritățile după ce a dispărut câteva zile de acasă nu este unul singular.
În județul Bacău, numai anul trecut au fost sesizate 62 de dispariții de persoane, din care 37 de minori, toate soluționate, iar în continuare, 50 de oameni parcă au intrat în pământ și sunt căutați de polițiști. De cele mai multe ori, este vorba de o alarmă falsă, pentru că dispărutul revine după câteva zile. Cele mai frecvente cazuri sunt cele de elevi de liceu sau gimnaziu, care dispar peste noapte de acasă. Fie că nu se pot acomoda cu noul regulament școlar, fie nevoia de aventură îi face pe puștani să-și ia tălpășița fără să se gândească la suferințele pe care le provoacă părinților. De obicei, ei sunt găsiți de polițiști după trei-patru zile de căutări febrile prin gară, prin sălile de jocuri electronice sau cine știe prin ce alte cotloane obscure.
Nu doar adolescenții găsesc în fugă un mod de a-și exprima revolta. Polițiștii spun că un număr îngrijorător de prichindei își abandonează casele din pricina certurilor familiale. Aceștia îngroașă rândurile copiilor străzii, trăiesc din cerșit și, de obicei, dispariția lor nici nu este anunțată de către părinți. Ei sunt adunați de pe trotuare de polițiști și, dacă nu își declară adevărata identitate, sunt internați în casele speciale de copii, unde sunt ținuți până la majorat. Mediul în care își trăiesc adolescența face ca o bună parte dintre ei să devină infractori.
Cazul cel mai reprezentativ și care i-a uimit cel mai tare pe polițiști a fost cel al lui Alin N., în vîrstă de 17 ani, elev la un liceu din Bacău. El a fost descoperit acum câțiva ani într-unul din canalele Bacăului, plin de mizerie și înconjurat de aurolaci. Surprinzător, Alin face parte dintr-o familie bună și le-a spus polițiștilor că a ales această variantă pentru a se căli în vederea unui viitor drum în străinătate. De fapt, el avea la CEC 250 lei necesari călătoriei, bani de care nu s-a atins în cele trei săptămâni petrecute prin canale, preferând să cerșească sau să mănânce pe apucate.
Polițiștii spun că sunt luni în care se confruntă aproape zilnic cu sesizări de dispariții. Acest lucru se întâmplă de regulă la sfârșitul semestrelor, când la școală se trage linia și elevii își dau seama că nu au învățat suficient sau că au prea multe absențe. În asemenea cazuri, tinerii intră în panică și, de frica părinților, fug de acasă.
Un asemenea caz este cel al lui Alexandru Ardeleanu, din Bacău, dispărut în septembrie 1992, pe când avea vârsta de 10 ani. El a fost lăsat de mama lui să se joace împreună cu alți copii, în fața blocului de pe strada Carpați, unde locuia. Din acel moment, nu l-a mai văzut nimeni. Băiatul mai plecase de acasă de vreo trei ori, dar întotdeauna s-a întors, singur sau însoțit de Poliție. De această dată, însă, nu a mai fost de găsit. Exista bănuiala că Alexandru a fugit din oraș din cauza atmosferei extrem de tensionate din familie. Previziunile polițiștilor s-au adeverit, iar copilul a fost găsit după 15 ani, în 2007, în Galați, unde devenise un om al străzii și avea deja 25 de ani.
„Dosarele X” la Sarata
S-a mai întâmplat însă ca și un copil în vârstă de doar un an să se facă „nevăzut”. Nefericita întâmplare, demnă de un scenariu pentru „Dosarele X”, s-a petrecut în septembrie 1994, în preajma satului Sarata. Pentru că lucrau ca zilieri într-un alt sat, părinții îl încredințaseră spre îngrijire pe micuțul Ionuț bunicii lui. În nefericita zi, bunica, împreună cu o nepoată, l-au luat pe prunc și au plecat să-și culeagă strugurii din vie. Au lăsat copilul în iarbă și au intrat între rândurile de viță. Cînd s-au întors, acesta dispăruse. Poliția a anchetat cazul, dar nu a reușit să-i dea de capăt. Bănuielile planează încă asupra bunicii și nepoatei, însă nu s-a ajuns la nicio concluzie. Faptul că familia era destul de înstărită și că Ionuț era singur la părinți înlătură varianta abandonului. De asemenea, nici răpirea lui nu poate fi luată în calcul pentru că, datorită configurației locului în care fusese lăsat, nimeni nu putea să treacă pe acolo fără să fie observat de cele două femei.
Poliția s-a confruntat și cu un caz în care cel dispărut a fost reclamat abia după șapte ani. Constantin Huiban, din Bacău, n-a mai fost văzut din 1989. Timp de 2.555 de zile, soția, singura care a știut de dispariție, nu a anunțat nimic. Abia în 1996, când a venit momentul să încaseze o moștenire a soțului, ea a reclamat la Poliție lipsa lui, pentru că altfel nu ar fi putut să intre în posesia bunurilor. Bărbatul a fost găsit mort în Gara Buzău și figura în evidențele Poliției ca fiind cadavru cu identitate necunoscută.
Cel mai mediatizat caz
Fără îndoială, cel mai mediatizat caz e dispariție a unui copil este cel al Andreei Simonei Șimon, din comuna Palanca, care avea 9 ani și a dispărut din Miercurea Ciuc în seara zilei de 15 decembrie 2005, pe drumul dintre casă și magazin. Erau mai puțin de 100 de metri. Fetița fusese crescută de bunicii din partea mamei, în satul Palanca, județul Bacău, până când a venit vremea să meargă la școală. În 2002, prin primavară, fata s-a mutat la Miercurea Ciuc, cu mama ei. Din acel moment, în viața fetiței crescute pe ulițele din Palanca avea să intre și cel învinuit astăzi că a ucis-o. Este vorba despre Tiberiu Burcuță, un polițist din Miercurea Ciuc, ultimul care a văzut-o pe Andreea în viață în seara dispariției. În ianuarie 2010, acesta a fost pus sub învinuire de Parchetul General pentru infracțiunile de lipsire de libertate și omor calificat.
Cazuri fericite
Anul trecut, două familii au răsuflat ușurate după ce polițștii au reușit să dea de urma copiilor lor. Polițiștii au fost sesizați, pe 20 iulie, de un bărbat din Berzunți despre faptul că fiul său, de 8 ani, a dispărut de la locuința bunicii sale, din comuna Livezi. Pentru găsirea copilului s-au mobilizat 24 de polițiști, trei jandarmi și zeci de voluntari din comună, iar psihologul IPJ Bacău a realizat, în urma discuțiilor cu părinții, profilul minorului, stabilind tipare de comportament al acestuia, în funcție de diferite situații. Copilul a fost căutat toată noaptea prin pădurile din apropiere și a fost găsit a doua zi dimineță, la doi kilomeri de casă, dormind în curtea unor localnici.
O altă mobilizare de forțe s-a desfășurat și în luna august pentru găsirea unui copil de 10 ani dispărut din comuna Săucești, de la bunicii săi. Și în acest caz au fost mobilizați zeci de polițiști, jandarmi și localnici, pentru ca, în final, copilul să fie găsit după patru zile, în comuna Trifești, județul Neamț.
De ce își iau lumea în cap copiii
Cea mai frecventă cauză a disparițiilor minorilor, mai precis a plecărilor voluntare – spune inspector principal Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău – o reprezintă insuficienta cunoaştere de către părinţi a propriilor copii, respectiv nu se cunosc preocupările copiiilor, grupul de prieteni, nevoile specifice vârstei, vulnerabilităţile, tendinţa lor de a deveni independenți atât material, cât şi afectiv. Există și păriinți care de cele mai multe ori își lasă copiii în grija bunicilor, iar în acest caz situația este mai tristă, deoarece mulți dintre acești minori nu găsesc înțelegere sau ajung să se împrietenească cu persoane din afara familiei, ce exercită o influență negativă asupra lor. Fiecare caz în parte are specificul său, iar cauzele ce conduc la dispariția copilului pot fi și de altă natură, respectiv de o tulburare de personalitate sau un tratament neadecvat din partea familiei asupra copilului.
Despre minorele care au fost date în urmărire, poliția spune că o cauză principală a plecării lor de la domiciliu o constituie relaţiile de prietenie cu băieţii, iar de cele mai multe ori aceste relaţii nu sunt agreate de familie și, în lipsa unui dialog liber pe această temă, fetele aleg soluția de a pleca de acasă cu băieţii, în diverse localități.
Despre cauzele plecării de la domiciliu ale băieților, tot polițiștii spun că au ca scopuri principale spiritul de aventură și probleme școlare, iar ca scop secundar proveniența din familii dezorganizate în care certurile între părinți sunt frecvente.
“Poliţia a desfășurat ample activități de căutare a minorilor în toate zonele unde s-ar fi putut afla, iar căutarea minorilor dispăruți este în continuă desfășurare, până la găsirea acestora și reintegrarea în familie sau instituţionalizarea în centre de plasament, în funcție de fiecare caz în parte” – mai spune Narcisa Butnaru.
Minori dispăruți
Albert Petruț (foto), născut la 10.05.1987 în Comănești, județul Bacău, domiciliat în comuna Brusturoasa, județul Bacău (în prezent major);
– La data de 25.07.2004 a plecat de la domiciliu. În aceeași zi a fost văzut de locuitorii din comună deplasându-se spre stația CFR Brusturoasa.
– Cunoscut cu afecțiuni psihice (sindromul DOWN). Prezintă strabism.
– În ziua când a dispărut, a fost semnalat în Gara CFR Ploiești Sud, iar la data de 27.07.2004, în jurul orei 16, a fost observat în timp ce se urca într-un tren ce se deplasa spre Galați.
– În februarie 2007 a fost semnalat în municipiul Tîrgoviște, în compania unei femei de aproximativ 50 ani.
Chirilă Ionuț Daniel, născut la 14.03.1993 în Bacău, domiciliat în sat Sarata, comuna Sarata, județul Bacău (în prezent major);
La data de 27.09.1994 a dispărut de pe un teren viran situat în apropierea locuinței, unde se juca împreună cu fratele său, în vârstă de 3 ani.
Semne particulare: sub zona ombilicară are din naștere o pată.
Codreanu Daniel (foto), născut la 14.02.1987 în Onești, județul Bacău, domiciliat în Târgu Ocna, str. Victoriei (în prezent major);
– În cursul anului 1999 a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors.
-Particularitate: este surdo-mut din naștere.
Lupu Dragoș Vasile, născut la 3.04.1989 în Bacău, domiciliat în Buhuși, str. Libertății, județul Bacău (în prezent major).
– La data de 2.08.1996, în jurul orei 10.30, a plecat de la domiciliu, deplasându-se spre locuința bunici,i de lângă Gara Buhuși. A stat în parcul din zona Gării Buhuși până în jurul orei 16, iar de la acea oră nu l-a mai văzut nimeni.
– Răspunde la apelativul ”Scarlet”.
Vranciu Constantin Cătălin (foto), născut la 26.12.1990 în Bacău, domiciliat în Bacău, str. Victor Babeș, județul Bacău (în prezent major).
– La mijlocul lunii martie 1997 a dispărut de la domiciliu.
– Semne particulare: în dreptul degetului mijlociu de la mâna stângă prezintă o cicatrice de circa 2 centimetri.
Persoanele care pot furniza informații despre aceste persoane sunt rugate să sune la 112.
Lasă un răspuns