La sfârșit de săptămână, polițiștii au de la Rutieră au continuat activitățile de prevenire a accidentelor rutiere, prilej cu care au fost monitorizate cu prioritate sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, fiind folosite aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Astfel, numai vineri, polițiștii au constatat 80 de abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice și au aplicat tot atâtea amenzi, iar în trei situații au întocmit dosare penale. (F.C.)
Lasă un răspuns