Campioana olimpică de la Atena, Camelia Potec se antrenează pentru Jocurile Olimpice de la Londra la cel mai modern bazin de înot, Aquatic Center. Centrul a fost proiectat în 2004, înainte ca Londra să fie desemnată drept gazda Olimpiadei din 2012, de arhitectul Zaha Hadid, câştigător al Premiului Pritzker1. Costul construcţiei s-a ridicat la suma de 269 milioane de lire sterline.
Potec va înota pentru aur la 400 şi 800 de metri, dar până la medalie e drum lung. O recunoaşte chiar ea, într-un scurt interviu acordat în exclusivitate reporterilor Televiziunii Române: „Primul pas, şi cel mai greu, după părerea mea, este să ajung în finală. Eu sper să fiu la un randament maxim exact atunci când trebuie”, a declarat Camelia Potec pentru TVR. Camelia e susţinută inclusiv online de către fanii de pe reţele de socializare: „Am primit foarte multe încurajări, atât prin e-mail cât şi pe Facebook”, a dezvăluit Potec pentru TVR.
După ce va încheia concursul de nataţie, Camelia va merge direct la Wimbledon, unde îi va ţine pumnii colegei sale de cameră, Sorana Cârstea: „Cu siguranţă că voi fi acolo, în tribune, să o încurajez”, a mai spus campioana.
Jocurile Olimpice de la Londra vor putea fi urmărite din 27 iulie în direct pe TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, dar şi pe jo2012.tvr.ro, site-ul românesc oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra. Ceremonia oficială de deschidere se transmite simultan la TVR 1, TVR HD şi jo2012.tvr.ro, vineri, de la ora 23.00 şi va fi comentată, pentru români, de Alina Alexoi şi Sorin Hobana. Astăzi, 26 iulie, TVR 2 şi jo2012.tvr.ro oferă iubitorilor fotbalului primele trei meciuri, de la ora 16.45.
Lasă un răspuns