– vedetele au fost intimpinate pe covorul rosu de unde au fost pozate si au dat autografe fanilor – peste RTH s-a tras cortina, dar au ramas amintirile cu artistii care au urcat pe scena: Directia 5, Iris, Anda Adam, Connect-R, Antonia, Raluka, Diana Matei si Taraful Cleante, Elie White, Puya sau Vunk
Centrul municipiului Bacau a fost zguduit vineri si simbata seara de ritmurile muzicii moderne, interpretate de cei mai buni solisti, DJ si trupe din Romania, in cadrul celei de-a VI-a editii a evenimentului muzical „Romanian Top Hits” 2012. Vineri seara, de la ora 17.00, mii de bacauani au inceput sa se stringa in Piata Tricolorului sa isi vada artistii preferati sau sa obtina autografe de la acestia. In deschiderea concertului au cintat doua interprete bacauance, cistigatoare a celei de-a II-a editii a Trofeului Juniorilor. Invitatii au fost adusi cu limuzine si au pasit pe covorul rosu, in aplauzele si strigatele miilor de spectatori.
Ei au fost condusi rind pe rind sa se semneze pe bannerul de pe culoarul spre scena care urmeaza sa fie cistigat de un fan. Pe covorul rosu au pasit Diana Matei si Taraful Cleante, Cici venit cu un nou proiect muzical la care a lucrat trei luni , Elie Withe insarcinata in luna a V-a, Vunk, Direcţia 5, DJ Project, Naguale, Antonia, Raluca, Puya, Mellina si prezentatorii evenimentului Nicoleta Luciu si Razvan Popescu. Ei au facut poze si au dat autografe fanilor de pe marginea culoarului, spre scena. „Nu sint pentru prima data la Bacau. Am fost foarte placut surprinsa de reactia publicului, este minunat. Ma bucur foarte mult sa ma aflu aici si sa prezint acest eveniment”, a declarat Nicoleta Luciu, prezentatoare RTH 2012. Artistii au fost incintati de publicul bacauan despre care au avut o parere comuna „sint un public minunat, ne-au intimpinat foarte frumos”. Urcate pe scena, vedetele au facut spectatorii sa strige si sa danseze.
Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacau, prezent si el in culisele evenimentului a fost foarte incintat de atmosfera si de buna dispozitie a bacauanilor. „Romanian Top Hits 2012 este un eveniment foarte important pentru orasul nostru. Vreau sa le multumesc organizatorilor pentru tot ce au facut aici ca bacauanii sa se poata bucura de aceasta atmosfera minunata. Cei zeci de mii de spectatori care participa la eveniment demonstreaza importanta acestuia”, a spus edilul Bacaului. Printre cistigatorii din prima seara s-au numarat Directia 5 cu melodia „O fata ca ea”, care a obtinut premiul la categoria „Pop Rock Top Hit -2012” si cistigatorul categoriei „Bands Top Hit – 2012, Naguale, cu piesa „Positive”.
Pana de curent in timp ce cinta Puya
In timp ce Puya concerta pe scena a avut loc o pana de curent de aproximativ 2-3 minute. Publicul a reactionat bine si l-a incurajat prin aplauze, iar in scurt timp organizatorii au remediat problema. Puya spune ca pentru el vara este o vacanta continua si la capitolul proiecte muzicale lucreaza la ceva nou care va aparea in aceasta toamna.
Connect-R a fost vedeta preferata de bacauani, in cea de-a II-a zi de RTH 2012
Connect R a facut furori in ultima zi a celei dea VI-a editii a premiilor muzicale RTH 2012. Inca de la venirea sa la eveniment, dupa ce a coborit din limuzina, a stirnit urale din partea miilor de spectatori veniti, in Piata Tricolorului, sa asiste la concert. Intrebat de moderator daca este adevarat ca nu doarme vara, Connect-R a raspuns: „mai dorm si eu ca tot omul, dar in genere vara nu dorm”. Ca si in prima parte a evenimentului in deschidere au cintat tineri interpreti bacauani care au cistigat „Trofeul Junior”. In aceasta zi au pasit pe covorul rosu si au dat autografe publicului Roxana Nemes si Funk White care au filmat videoclipurile pieselor pe scena, Compania 7 care a venit cu o piesa in premiera, Fly Project, Corina, Iris, Connect-R, Deepside Deejays, Anda Adam, Nick Kamarera, Amna care a lansat o noua piesa in premiera si prezentatorii eveimentului Nicoleta Luciu si Razvan Popescu. La eveniment a luat parte ca si in prima seara primarul municipiului Bacau.
„Acest eveniment este un succes pentru municipiul Bacau. Sint multumit de numarul mare de spectatori care au venit, nu ma asteptam. Asta inseamna ca bacauanilor le face placere sa iasa din casa si sa participe la festivaluri. Dintre artistii care au venit aici preferatul meu este Connect-R. Voi sta aici ca si seara trecuta pina la sfirsitul spectacolului”, a declarat Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacau. Connect-R a cistigat premiul la categoria „Boys Top Hits 2012” si la cererea spectatorilor a mai cintat, impreuna cu ei, inca o data hitul sau „Vara nu dorm”.
In timp ce artistul isi interpreta piesele in fata scenei a venit o mireasa insotita de doua domnisoare de onoare care au dansat si au cintat. „Bacauanii sint un public minunat, sint niste oameni primitori. Ma simt foarte bine aici” a declarat Connect R. Premiul „Best video 2012” a fost cistigat de Corina, „Best Girl Top Hit – 2012” de Anda Adam si „Best New Act 2012” a fost cistigat de Roxana Nemes. „Tot aici pe scena din Bacau a avut loc si debutul meu. Publicul bacauan este superb. Am foarte multi prieteni aici si am inteles ca exista si un fan club „Roxana Nemes”. Imi iubesc fanii si le multumesc ca m-au votat”, a declarat Roxana. Premiul „Best Romanian Artist 2012” a fost cistigat de Fly Project, iar „Best New Entry 2012” de Funk White.
Un copil s-a pierdut in multimea de spectatori
In timpul concertului un baietel s-a separat de parintii sai si s-a pierdut in multime. Baietelul a fost dus jandarmilor de oamenii care l-au vazut ca este singur si speriat. Acestia l-au preluat si in timpul concertului s-a facut un apel de pe scena ca parintii sa vina sa il recupereze.
ioan a zis
MULT,ENORM DE MULT ZGOMOT !!! De ce nu se organizeaza in alta zona a orasului mai putin populata nu in „buricul targului ” de ce eu ca locuitor in zona sunt obligat sa ma culc dupa 8-10 ore de munca la 3 dimineata ??? Intrebare intrebatoare pt cei care dau asemenea aprobari !! Garda de Mediu ce spune ?? poluarea fonica este mare . Este normal ca sa se organizeze asemenea spectacole in zona dens populata ??? Nu am nimic impotriva muzicii si acestor evenimente de exceptie pt. orasul Bacau dar il rog pe domnul primar sa facem schimb de locatii in cele 2 zile cat dureaza Romanian Top Hits sa vada si domnia sa cum este sa locuiesti ,sa vi dela serviciu obosit si sa nu te poti odihni decat la 3 dimineata !! Ma intreb cum se descurca familiile din zona care au un bebelus de crescut !
1bacauan a zis
Total de acord cu Ioan. De ce distractia a, sa zicem, 5000 de oameni, trebuie platita prin CHINUIREA cu sadism a, sa zicem, 500 de oameni? In plus s/a baut destul de mult pe dupa blocuri si s/a mictionat si s/a vomat tot pe acolo. Multa mizerie pentru locuitorii centrului… Cate toalete ecologice au fost asigurate de organizatori? As pune pariu ca la anul va fi la fel.
daniel a zis
Astfel de evenimente ar putea fi organizate la Centrul de afaceri in parcare,sau la Gheraiesti sau la Hypermarket Real in parcare….!!