Neacordarea de prioritate in trafic a condus la producerea unui accident cu victima in municipiul Onesti. Evenimentul a fost anuntat prin apelul unic de urgenta 112 iar un echipaj de politie si o ambulanta s-au deplasat la intersectia strazii Pinului cu strada Marasesti unde a fost raportat accidentul. In timp ce politistii au deschis o ancheta pentru a stabili conditiile in care s-a produs evenimentul, pasagera dintr-o masina a fost preluata de ambulanta si transportata la Spitalul Onesti. Politistii au stabilit ca accidentul s-a produs in conditiile in care Florin Z., in virsta de 21 ani, din Onesti, care iesea de pe strada Pinului nu a respectat semnificatia indicatorului „stop” si a intrat in coliziune cu masina condusa de Lucian S., 45 de ani, din aceeasi localitate. In urma impactului, Laura S., 31 de ani, pasagera in masina lui Lucian S., a suferit vatamari corporale si a fot internata la Sectia Ortopedie a Spitalului Onesti. Ambii soferi au fost testati cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Pe numele lui Florin Z. a fost intocmit un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.
Lasă un răspuns