Preasfintitul Ioachim Bacauanul a slujit ieri in localitatea Stanesti din comuna Magiresti, judetul Bacau, pentru a resfinti sfintul altar al bisericii din aceasta comunitate, dar si un asezamint social-filantropic. De asemenea, in dupa-amiaza zilei de ieri a avut loc o ceremonie militara prilejuita de sfintirea monumentului eroilor din Stanesti.
Parohia Stanesti-Magiresti, Protopopiatul Moinesti, a gazduit, timp de doua zile, mai multe manifestari religioase si culturale. Ieri, Preasfintitul Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, a oficiat slujba de resfintire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. Preasfintia Sa a binecuvintat cu acest prilej lucrarile de la asezamintul social-filantropic al parohiei Stanesti, ridicat prin implicarea parintelui paroh Constantin Florariu, dar si un monument al eroilor. Simbata, 18 august, a avut loc simpozionul „Cultura, istorie si spiritualitate – Stanesti 600”, in cadrul caruia s-a lansat volumul „Valori cultural-istorice si spirituale ale satului de pe Valea Tazlaului Sarat, judetul Bacau”.
„Am binecuvintat simpozionul care a avut loc la Stanesti simbata, 18 august, intrucit a fost o reuniune cu fiii satului. in monografia lansata cu acest prilej este prezentata si biografia vrednicului de pomenire episcop Ioachim Mares, care s-a nascut in Magiresti. Astazi (n.r. ieri) am tirnosit mai intii sfinta masa a bisericii din Stanesti, iar apoi am sfintit un asezamint social-cultural si caritabil, care intregeste ansamblul parohial. intrucit s-a ridicat un monument al eroilor linga biserica, a avut loc o ceremonie militara si religioasa.
Monumentul a fost sfintit si dezvelit, in prezenta unei garde militare de la Bacau, care a dat onorul. Au mai participat autoritati militare din cadrul Ministerului Apararii Nationale, dar si de la Garnizoana Bacau. A fost un moment istoric, intrucit prin aceste evenimente s-au marcat 600 de ani de atestare documentara a localitatii Stanesti”, a relatat PS Ioachim Bacauanul.
Rugaciune pentru migrantii romani
La evenimentele religioase si culturale de la Stanesti s-au adunat multi fii ai satului, care au multumit prin rugaciune lui Dumnezeu pentru ca s-au regasit impreuna. „Din orice localitate a tarii au plecat fii ai satului in toate partile lumii. Noi, Biserica, nu judecam niciodata circumstantele pentru care au plecat. Ne rugam pentru ei, ca acolo unde sunt sa duca mesajul Ortodoxiei, al traditiei rominesti, al spiritualitatii noastre.
Evenimentele care ii determina pe oameni sa se adune spre locurile natale le reimprospateaza credinta si traditiile, pe care, poate, le vor pastra in tarile unde au migrat. De aceea, Biserica noastra a facut un apel ca sa ne rugam pentru migranti. Duminica migrantilor este a rominilor care duc mesajul Ortodoxiei oriunde in lume. Biserica nu-si paraseste niciodata fiii, oriunde sunt. in cadrul Sfintei Liturghii ne-am rugat pentru migrantii romini, pentru ca trebuie tinuti in rugaciunile noastre”, a mai adaugat Preasfintitul Ioachim Bacauanul.
Constantin Pistea a zis
Am participat cu emotie si mare bucurie, ca invitat la A 600-a Aniversare a Bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului al carei preot poroh era CONSTANTIN FLORARIU, in calitatea de fiu al satului Stanesti, comuna Magiresti , judetul Bacau. Aceasta a fost cea mai importanta Aniversare in care a fost comemorata intreaga munca a stramosilor nostri de pe aceste meleguri moldovene care a dat jertfe de sange in toate luptele si razboaiele pe care tara Moldovei si apoi Romania le-a dus pentru independenta si libertatea noastra si a copiilor, nepotilor si stranepotilor nostri.
Dumnezeu sa ii aseze la loc de mare cinste pe toti acesti eroi ai satului Stanesti printre care se afla si bunicul meu NICOLAE TIMOFTE ucis in luptele de la MARASESTI si al carui nume poate fi citit pe zidurile Mausoleului de la Marasesti si al tatalui meu CONSTANTIN PISTEA veteran de razboi , care a luptat in cel de al doile Razboi Mondial.