Inimile bacauanilor aflati joi, 18 decembrie, in Arena Mall au vibrat pe acordurile unor colinde de Craciun intonate, cu un scop special, de elevii mai multor scoli si licee din judet. Acestia, la initiativa Colegiului „Mihai Eminescu” din Bacau, au cintat pret de aproape doua ore pentru 80 de copii aflati in faze terminale de boala, beneficiari ai Asociatiei „Lumina” – Hospice „Casa Albert” din Luncani. „Motto-ul actiunii noatre este ca «exista doua feluri de a imprastia lumina: sa fii luminarea sau sa fii oglinda care o reflecta», asa cum spunea scriitoarea Edith Wharton. Impreuna cu partenerii nostri, dorim sa fim «luminarea» care sa aduca la cunostinta nevoile acestor copii grav bolnavi, sperind ca mai tirziu, comunitatea locala sa devina «oglinda», prin implicarea ei financiara si afectiva”, a spus profesor Constantina Hulea, coordonator al actiunii.
Colindatorii nu doar au cintat, insa. Ei au trimis copiilor bolnavi si daruri, constind in hainute, jucarii sau bani, indemind astfel, pe bacauani, la gesturi similare. Actiunea a facut parte din seria celor desfasurate in cadrul proiectului educativ „Lumina… de Craciun”, initiat de Colegiul „Mihai Eminescu”, derulat, cu sprijinul partenerilor, in perioada 15-19 decembrie.
Lasă un răspuns