Fotbalistii de la Aerostar sunt in vacanta. Nu si presedintele Doru Damaschin care pune la cale returul actualei editii de campionat. „Suntem in cautare de jucatori tineri. Chiar zilele trecute am transferat un junior de la Vitorul Onesti. E posibil ca pina la data reunirii lotului sa mai apara citeva nume”, a precizat presedintele CS Aerostar. Desi a pornit in vara cu intentii clare de a promova, Aerostar a renuntat din mers la acest obiectiv. „Am avut acelasi rezultate si cu fotbalistii cu nume, dar si cu cei tineri. Insa, altele au fost cheltuielile. Pina la urma pot spune ca am redresat din mers corabia”, a mai adaugat Doru Damaschin. In vara, bossul Aerostarului a crezut in acest proiect care viza promovarea. „Au venit jucatori cu nume dar si un antrenor experimentat. Chiar nu-mi dau seama ce s-a intimplat pe parcurs. Dupa cum incepusem in pregatiri credeam ca nimeni nu ne va sta in cale. Din pacate, altul a fost traseul nostru”, spune Damaschin.
Parfene e de vinzare
Aerostar a „exportat” in ultimii ani doi jucatori de valoare. Pe portarul Pantilimon la Poli Timisoara si pe mijlocasul Ghinga la Sportul Studentesc. Pentru ambii fotbalisti s-au incasat 200 000 de euro. Din urma vin si alti jucatori care deja sunt in atentia unor cluburi din prima liga. Fundasul Adascalitei este cel mai curtat „aviator”, dar si Carp si Dutciuc sunt in vizorul unor echipe de top din primul esalon. „In acest moment nu ne gindim sa vindem vreun jucator. Singurul fotbalist de vinzare este Parfene”, a spus Damaschin.
Stabilitate financiara
Daca multe cluburi din campionatul românesc au probleme financiare, Aerostar nu se poate plinge de acest lucru. „Pot spune ca pentru urmatorii doi ani nu avem probleme. Avem deja bugetul asigurat. Daca vom reusi sa mai scoatem ceva bani si de urma transferului lui Pantilimon la un club din strainatate, atunci vom mai trai inca 2-3 ani”, a spus Doru Damaschin.
(Cristi SAVA)
Lasă un răspuns