Un băcăuan aflat în Spania a încercat, prin intermediul familiei sale, să mituiască un polițist băcăuan. În schimbul banilor, agentul ar fi trebuit să nu pună în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Banii proveneau de la condamnat și fuseseră trimiși prin sistemul de transfer bancar. Sora și tatăl condamnatului au fost trimiși în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă.
Un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău a formulat un denunț la Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Bacău în ziua în care două persoane i-au oferit mită 1.000 de euro pentru a nu pune în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. „Polițistul le-a spus ofițerilor Direcției Generale Anticorupție (DGA) că a fost contactat telefonic, din Spania, de condamnatul V.G., care i-a propus să tergiverseze aplicarea mandatului său de executare, urmînd ca în schimb să-i trimită prin sora sa, H.L., și tatăl său, V.G., suma de 1.000 de euro, lunar, pînă în decembrie 2012, cînd se aștepta să apară un act normativ de îndepărtare a consecințelor condamnării. V.G. fusese condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare de Judecătoria Medgidia, județul Constanța, pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtător de cuvînt la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău.
Cei doi intermediari ar fi insistat să-i ofere polițistului sume de bani cu titlu de mită, dar acesta i-ar fi respins. Banii proveneau de la condamnat și fuseseră trimiși prin sistemul de transfer bancar, special pentru acest lucru. În baza denunțului, ofițerii DGA, un procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău, cu sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informații (SRI) și Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Bacău, au organizat un flagrant și i-au prins pe cei doi cetățeni în timp ce-i ofereau polițistului 100 de euro. Cele două persoane au fost reținute, urmînd să fie prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă.
Ramona IONESCU
roco a zis
nu va e rusine de ce nu anchetati tunurile date de cei cu viloaie,parcuri de masini,elicoptere, zeci de terenuri care nu mai pot deimbuibati ce sant
cipex a zis
ca de fiecare data au arestat niste fraieri care au anuntat dinainte ca dau spaga .