Polițiștii moineșteni anchetează un caz de tentativă de suicid petrecut într-o locuință din localitate. Polițiștii au fost anunțați de un tînăr în vîrstă de 24 ani. Reclamantul le-a spus agenților că prietenul său, în vîrstă de 34 ani, l-a sunat rugîndu-l să-l ducă cu mașina pînă într-o localitate învecinată. Cînd a sosit la locuința suspectului, tînărul de 24 ani și-a găsit prietenul căzut în holul casei, conștient și legat la gît cu un șiret. Băiatul a crezut că prietenul său a vrut să se sinucidă și a anunțat poliția. Anchetatorii urmează să stabilească acum dacă a fost vorba despre o tentativă de suicid sau doar de o glumă proastă pusă la cale de bărbatul în vîrstă de 34 ani. (R.I.)
Lasă un răspuns