Noul primar al Romei, Gianni Alemanno, şi-a anunţat intenţia ca poliţiştii capitalei italiene să fie înarmaţi şi a confirmat că vrea expulzarea a 20.000 de imigranţi care au comis delicte, informează AFP.
Într-un interviu apărut miercuri în cotidianul Il Messaggero, Alemanno a afirmat că doreşte ca propunerea privind înarmarea poliţiştilor să fie adusă din nou în discuţie, după ce precedentul consiliu municipal a respins-o.
Poliţiştii vor avea totuşi dreptul de a refuza să poarte arme, dacă vor invoca motive de conştiinţă, a precizat Gianni Alemanno, care îşi preia miercuri noua funcţie.
El a precizat că va cere prefectului regiunii Roma şi Ministerului de Interne italian să ‘înceapă expulzarea şi îndepărtarea străinilor care au comis delicte’, şi şi-a confirmat obiectivul anunţat în timpul campaniei electorale, de expulzare a 20.000 de străini care au avut probleme cu justiţia.
Într-un alt interviu, acordat cotidianului La Stampa, Alemmano a estimat la 85 ‘numărul taberelor ilegale de nomazi care trebuie desfiinţate’. Locuitorii Romei ‘trebuie să vadă că lucrurile se schimbă’, a subliniat primarul capitalei italiene.
Candidatul dreptei Gianni Alemanno, fost neofascist trecut la partidul conservator Alianţa Naţională, a câştigat alegerile municipale desfăşurate duminică şi luni la Roma, cu 53,6% din voturi contra 46,3 la sută revenite stângii, care a condus neîntrerupt oraşul timp 15 ani.ROMPRES
ezechil florescu a zis
am spus eu de foarte multe ori ca macaronarii sunt mult,mult
in urma noastra la capitolul ,,tocat ban public” sa vina la bacau sa
se scoleasca la actualii edili cum se cheltuieste banul public pe
sa-i zicem ,,garda publica” de primarie. ce fac astia ?? care-i treaba
lor, cat se implica ,nimeni nu vrea sa auda.inca o chestie !!!! de ce
politie???da ce paza contractuala sau garda civica le sarea
vopseaua cumva ????? aaaaaa ca sefii lor sunt fosti militieni asta
este alta treaba………