La Multi Ani!

De nouasprezece ani zapada iernii nu mai reuseste sa acopere sangele celor care si-au luat ratia de libertate in Decembrie 1989. Au incercat mai marii tarii sa curate sangele, sa-l acopere insa nu au reusit decat sa-l raspandeasca pretutindeni. Coroanele de flori, cocardele lor tricolore s-au patat de sange an de an, la fiecare miting de comemorare. Marmura, pe care uzurpatorii libertatii insangerate, au pus-o fatarnic la capataiul celor ucisi, in fiecare Decembrie se face sangerie.
De nouasprezece ani sufletele lor nu-si gasesc linistea: an de an ne privesc tot mai acuzator, tot mai scarbite. “-Pentru ce am murit?” par a intreba intr-un cor toti acesti “fara voie eroi”. “-Ce-ati facut voi aceia pentru care-am murit noi?”
In fiecare an in Decembrie imi pare ca-i vad pe Calea Lipovei sau in Piata Operei strigand: “Jos comunismul!” Ii vad la Intercontinental, la Televiziune…
Nu stiu ce s-a intamplat cu unii dintre noi, cei care am supravietuit acelor vremuri. Cum de am uitat toate prin cate am trecut? Stiu insa ca emanatii esalonului doi al defunctului PCR ne-au confiscat libertatea! Si an de an de nouasprezece ani scuipa zeflemitori printe dinti promisiuni, cuvinte mari, insulte la adapostul imunitatii pe care banii si pozitia le-o ofera.
Anul 1990 ne-a adus in loc de libertatea dorita un PCR “cu fata umana” numit FSN. Am plans si am continuat sa protestez in strada in timp ce emanatii pozau tamp in fotografii de grup la televiziune si ne asurzeau cu promisiuni sforaitoare. Au venit mai apoi minerii, oamenii muncii mobilizati de “tovarasi emanati”, sa ne tempereze “huliganismul”. Si au reusit sa ucida din nou, sa mutileze, sa tempereze spiritele…
Mai apoi au venit votari si referendumuri naucitoare. Cei alaturi de care am visat ca vom fi liberi s-au tot imputinat: unii au murit de boala, de inima rea, de batranete nenorocita, altii au emigrat cat mai departe de galben-maroniul urat mirositor al “democratiei” originale.
Am rezistat tentatiei exilului autoimpus multa vreme pana intr-o zi cand am ajuns sa nu mai recunosc aproape pe nimeni mergand pe strada. Ajunsesem singur, aproape singur. Am realizat ca cei multi alaturi de care am inghetat in acel Decembrie nenorocit nu mai erau pe aproape.
Intre timp FSN-ul devenise PDSR si PD, partidele istorice de la nivelul “persecutiilor de dupa 1947” ajunsesera sa se compromita lamentabil in guvernarea CDR-ista (de la care am sperat atatea!!!), nationalismul devenise gaunos in gura unor flasnete peceriste. Mdaaa…nationalismul devenise o crima, mai exact iubirea de tara si neam dovada de rasism, sovinism. Din nou se propavaduia… “internationalismul” in numele… “libertatilor apusene” de data asta. Eminescu devenise “scheletul din dulap” de care trebuia sa scapam. Ma rog: chestii de astea!
“- Ce e de facut?” mi-am spus. Tata murise cu zile rapus de amaraciune, ucis de diletantismul unor “doctori atotstiutori”, mama inca mai spera in recorelarea pensiei dupa 40 de ani de munca “la saiba”in fabrica visand la vremurile bune pe care “carmacii” le promiteau iar eu nu reuseam din salariu de inginer decat sa supravietuiesc (nici sa mor nici sa traiesc!).
Asa am decis sa plec… Era tot in Decembrie: mai exact 1 Decembrie. Am stat pe valiza cu fata ascunsa in palme si iarasi am plans. La televizor si la radio rasunau cantece voioase care proslaveau ziua nationala, Marea Unire.
Am ajuns departe. O duc foarte bine si totusi cand vine luna Decembrie, dorul de tara – “boala asta moldoveneasca” de care niciodata nu m-am vindecat cu adevarat, ma face sa plang.
Anul asta am plans din nou vazand harta Romaniei colorata in rosu-portocaliul FSN-ului. Prea putin albastru… mult prea putin. Hahaiala tovarasului securist e tot acolo, comunistii si mafiotii formeaza Guvernul si majoritatea parlamentara.
Nulitati rasarite de-aiurea pretind ca totu-i spre binele neamului, ca guvernul de uniune nationala va scoate tara din criza.
Ce sa fac daca am trait sa vad multe: nu pot sa-i cred. Nu mai pot…Mirosul de latrina FSN imi taie orice credinta in mai bine: hahaiala de neam prost urmata de urarea “Sa traiti bine!”, curvasaria, incompetenta, hotia, nepotismul, clientelismul ma fac sa vars…
Si mai e ceva de care se pare ca nu se mai sinchiseste nimeni: sangele ala din Decembrie 1989, de la mineriade e pe mainile acestui FSN de “uniune nationala”!
De nouasprezece ani zapada iernii nu mai reuseste sa acopere sangele celor care si-au luat ratia de libertate in Decembrie 1989…
Desteapta-te romane… Ma aude cineva? Nuuu?!… Atunci stingeti lumina si arborati in berna tricolorul. Pastrati un moment de reculegere in amintirea celor care v-au lasat mostenire o tara ca sa o ruinati!
La Multi Ani!