~2 min lectură 0 comentarii

Proiect european pentru eficientizarea dialogului social

Redacția Ziarul de Bacău

– proiectul „Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România” are ca obiectiv principal să evidențieze importanța Dialogului Social

Ștefan POPA

În cadrul ultimei ședințe de Dialog Social ce a avut loc în Instituția Prefectului – județul Bacău a fost prezentat proiectul „Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România”. Proiectul a fost implementat de Confederația Sindicală Națională Meridian, împreună cu Federația Agricultorilor, și este cofinanțat din Fondul Social European prin POS Dezvoltarea Resurselor Umane.

Programul reprezintă angajamentul luat de Uniunea Europeană și de România să sprijine în continuare creșterea capacității organizațiilor partenerilor sociali pentru dezvoltarea dialogului social în conformitate cu reglementările și practicile europene. „Comunicarea dintre persoane este foarte importantă, cînd oamenii comunică între ei, într-o întreprindere de exemplu, se pot obține rezultate foarte bune. Fiecare persoană privește o anumită problemă din punctul propriu de vedere și prin comunicare iese la suprafață cea mai bună în rezolvarea problemei respective”, a declarat Gheorghe Gavrilă, asistent formare și dialog social.

Durata de implementare a proiectului este de 36 luni din decembrie 2011, și se derulează la nivel național, atît rural cît și urban, și are ca obiective dezvoltarea competitivă a dialogului social în România prin crearea unui parteneriat între două organizații sindicale naționale, consolidarea capacității lor organizaționale și dezvoltarea resurselor umane de care dispun. Obiectivul de bază al programului este conștientizarea de către public a importanței dialogului social și transformării acestui instrument, vector de comunicare, într-o permanență socială.

La finalul ședinței, Constantin Dorian Pocovnicu, subprefectul județului Bacău, a transmis actorilor sociali să își concentreze eforturile pe realizarea în fapt a dialogului social care poate genera, astfel, locuri de muncă și investiții viabile în agricultură și în celelalte domenii de activitate.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.