– vîrstnicii din municipiul Bacău se pot bucura de un nou Club al Pensionarilor – valoarea totală a investiției se ridică la peste 2,42 milioane de lei
Ștefan POPA
Vîrstnicii din municipiul Bacău vor avea la dispoziție un nou loc unde să își petreacă timpul într-un mod plăcut. Municipalitatea băcăuană a dat undă verde proiectului prin care va fi construit Clubul Pensionarilor II, iar aleșii au aprobat în ședința de Consiliu Local de joi, 25 octombrie. Totodată, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai investiției în valoare de 2,42 de milioane de lei, cu TVA inclus, cu o durată de realizare de 13 luni.
Noul club va fi amenajat în clădirea dezafectată a centralei termice de pe strada Șoimului, nr.14 D, dată în administrarea Serviciului Public de Asistență Socială. Din cele două variante rezultate în urma expertizei tehnice, dărîmare sau consolidare, s-a ales cea de-a doua. Lucrările presupun desființarea fostului punct termic și a coșului de fum, amenajarea spațiului verde, a unor alei pietonale și a unei parcări, consolidarea imobilului și refacerea instalaților termice, electrice, de telefonie și sanitare pe suprafața de 531 metri pătrați. Clădirea va avea un singur corp cu parter și un etaj cu o terasă circulabilă, iar legătura între etaje va fi făcută prin intermediul unei scări în trei rampe și a unui lift pentru persoane cu deficiențe locomotorii. După finalizarea lucrărilor, vîrstnicii vor avea parte aici de activități recreativ-educative cu personal specializat, de integrare socială, și de spații interioare și exterioare cu funcțiuni variate. De asemenea, ei vor beneficia de consiliere socială, psihologică și juridică, ergoterapie, ludoterapie și meloterapie, kinetoterapie profilactică și de recuperare, activități cultural-artistice precum și activități de turism.
Pensionarii reprezintă o categorie socială semnificativă în municipiul Bacău și construcția celui de al doilea club al pensionarilor este o soluție creșterea calității vieții și pentru a preveni excluziunea socială a persoanelor de vîrsta a treia.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.