Mai multe persoane din Bacau sint cercetate pentru comiterea unor spargeri la Onesti si la Tirgu Ocna, comise in ultimele zile din saptamina trecuta. Autorii principali sint Costel P. (33 de ani), Lucian F. (23 de ani) si Alexandru Petru C. (26 de ani), care au plecat din Bacau cu un autoturism, au ajuns la Onesti, unde au spart un magazin de piese de schimb, de unde au sustras un fierastrau mecanic, si apoi s-au deplasat la Tirgu Ocna, unde au spart inca un magazin, de unde au luat patru drujbe. Apoi s-au indreptat catre Bacau, dar au fost prinsi la un filtru organizat de politistii din Sanduleni. Mai este cercetat si un taximetrist din Bacau, care a transportat bunurile furate si care este acuzat de favorizarea infractorilor. Cei trei autori ai faptelor au fost retinuti de politisti, dar ei au fost pusi in libertate de procurorii onesteni, care nu au fost de acord cu masura arestarii lor preventive, spre nemultumirea politistilor, mai ales ca printre faptasi sint si recidivisti, care sint cercetati si pentru comiterea altor fapte pe teritoriul judetului Bacau. (George MARTIN)
Lasă un răspuns