– O șoferiță din Bacău a provocat un accident în lanț în comuna Mărgineni. Oana R., în vârstă de 38 ani, conducea o mașină pe drumul național DN 119B și a intrat în coliziune cu autoturismul Costinei M., de 34 ani, care oprise pentru a vira la stânga. În urma tamponării, mașina Costinei M. a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde s-a izbit cu autoturismul lui Ionel R., de 37 ani, din Buhuși. Șoferița prinsă la mijloc a suferit vătămări corporale și a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, însă nu a fost necesară internarea ei. Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și niciunul nu consumase băuturi alcoolice. Până la definitivarea cercetărilor, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
– Polițiștii de la Secția 2 Poliție Bacău au prins un hoț care este cercetat în patru dosare penale pentru furt calificat. Polițiștii de investigații criminale l-au reținut pe Mircea L., în vârstă de 54 ani, din Bacău, despre care au stabilit că a furat bunuri în valoare de 650 lei, în dauna unei persoane fizice și a trei societăți comerciale. Mircea L. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile. Bărbatul a fost dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
– Un șofer cu o alcoolemie de 1,60 gr/l alcool pur în sânge a fost scos la timp de pe șosea. Un echipaj de poliție rutieră a oprit pe strada Constanței din Bacău mașina condusă de Mihai P., în vârstă de 47 ani, din comuna Mărgineni. Șoferul mirosea puternic a alcool, însă a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Polițiștii l-au dus pe bărbat la Spitalul Județean Bacău, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Prima a indicat valoarea de 1,60 gr/l alcool pur în sânge, iar cea de-a doua probă, recoltată la interval de o oră, a fost de 1,45 gr/l alcool pur în sânge. Polițiștii i-au reținut șoferului permisul de conducere și au deschis pe numele său un dosar penal pentru consum de alcool peste limita legală.
Ramona IONESCU
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.