Direcția județeană Bacău a Arhivelor Naționale găzduiește, vineri, 9 noiembrie, cea de a XVIII-a Sesiune științifică „Arhivele și istoria”. Sesiunea – ne-a informat directorul instituției, Vilică Munteanu – se va desfășura în plen și pe secțiuni. Deschiderea lucrărilor în plen va avea loc la ora 11,00, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, la care sunt așteptați și reprezentanți ai autorităților locale, ai Arhivelor Naționale ale României, ai Inspectoratului Școlar Județean și ai mediului academic băcăuan. Vor susține comunicări dr. Arcadie Bodale, de la Arhivele Naționale Iași („Contribuții la cunoașterea ispravnicilor ținutului Bacău între 1832 și 1859”), preot profesor emerit dr. Anton Despinescu, Episcopia Romano-Catolică Iași („Nil novi sub sole” – un crâmpei de propagandă maghiară în secolul al XIX-lea) și dr. Ioan Drăgan, directorul Arhivelor Naționale ale României („Tradiția românească ardeleană din secolul al XVI-lea despre Iancu de Hunedoara”).
În aceeași sesiune va fi lansat Anuarul Arhivelor Naționale Bacău „Acta bacoviensia” (nr. VII/2012), prezentat de dr. Ioan Lăcătușu, de la Centrul European de Studii Covasna-Harghita, iar Rodica Iftimi, de la Arhivele Naționale Iași, îl va omagia pe Adrian Pricop, la 90 de ani. De asemenea, Vilică Munteanu va susține o comunicare in memoriam Alexandru Temciuc, iar dr. Ioan Ciută va vorbi despre prof. dr. Ioan Murariu – un fervent cercetător al Arhivelor.
Lucrările pe secțiuni vor avea loc în Sala de expoziții a Arhivelor Naționale Bacău („Istorie băcăuană”), în Sala de studiu a instituției („Istorie generală”), în Sala de la etajul întâi („Arhivistică”) și la Decanatul Romano-Catolic Bacău („Romano-catolicii din Moldova”). (Petru DONE)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.