Guvernul a stabilit, prin OU 61/2002, la 0,06 la sută, pentru fiecare zi de întîrziere sau zi calendaristică, după caz, nivelul dobînzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare care constau în impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentînd venituri bugetare, precum și pe perioada amînării sau eșalonării la plată a obligațiilor bugetare restante. Hotarîrea a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2003, dată la care se abrogă HG nr.874/2002 pentru stabilirea cotei majorărilor de întîrziere. Una dintre cele mai importante noutăți ale acestui an fiscal este că nu numai agenții economici sînt penalizați, ci și statul, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Acesta va plăti aceeași dobîndă dacă va întîrzia peste termenul legal returnarea de TVA către firme. Conform Legii 345/2002, termenul de rambursare a TVA este de numai 15 zile, cu control ulterior. Această prevedere va reduce cazurile de rambursare întîrziată a acestei taxe, deseori reclamate de reprezentanții firmelor. Procedura de rambursare cu control ulterior se bazează pe un punctaj stabilit prin Fișa de analiză de risc, care se întocmește de către organele fiscale teritoriale pe baza datelor din dosarul fiscal al plătitorilor de TVA. Maricel Radu, purtător de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău a afirmat că aceste criterii cuprinse în fișă „sînt obiective și asigură un tratament egal tuturor agenților economici”. Procedura implică restituirea TVA într-un termen foarte scurt, 15 zile de la solicitare, și este menită să stimuleze activitatea firmelor care au un comportament fiscal corect. Printre criteriile din grila de analiza de risc se află comportamentul persoanei juridice impozabile în ceea ce privește plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și dacă a fost sancționată cu ocazia controalelor pentru evaziune fiscală. De asemenea, se mai are în vedere dacă firma a înregistrat pierderi în ultimii trei ani, dacă este la prima cerere de rambursare și data înființării societății. Limita maximă care permite aprobarea de rambursări cu control ulterior este de 135 de puncte. Decizia finală pentru aplicarea acestei proceduri aparține unității fiscale, care își asumă riscul. Din cauza inflației, pînă acum firmele acuzau MFP că au pierderi importante în urma rambursării întîrziate a TVA. Este de așteptat ca acest lucru să nu se mai întîmple, pentru că, de această dată, statul ar avea numai de pierdut. (Florin POPESCU)
DE LA 1 IANUARIE 2003 Statul plătește penalizări pentru nerambursarea la timp a TVA
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.