Cadrele didactice care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, din județul Bacău, au avut de curând posibilitatea să se înscrie la programul de formare continuă „OSCINT pentru Management Educațional Preuniversitar”, organizat de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazu”, în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. În cadrul acestui program, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău are calitatea de „Centru de formare pentru Regiunea Nord-Est”. Prima grupă, care a fost constituită doar din manageri școlari din județul Bacău, a finalizat formarea la începutul lunii septembrie, în această perioadă fiind programată pentru perfecționare cea de a doua grupă. Proiectul are ca obiectiv creșterea performanței manageriale a personalului didactic cu funcții de conducere, îndrumare și control în vederea îmbunătățirii procesului decizional în sistemul de învățământ preuniversitar. (Cătălina CHIFU)
Managerii școlari sunt invitați la perfecționare
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.