– valoarea totală a investiției depășește 24 de milioane de lei u cofinanțarea locală și cheltuielile neeligibile din cadrul proiectului vor fi acoperite de societatea Amurco
Ștefan POPA
Halda de fosfogips, situată pe strada Chimiei nr. 1, se află într-un amplu program de ecologizare finanțat din fonduri europene prin POS Mediu 2007 – 2013, axa 2.2 „Reabilitarea zonelor poluate istoric”. După ce a obținut avizele de mediu, proiectul „Reabilitare sit poluat istoric Halda de fosfogips Sofert Bacău” a ajuns într-un final pe masa aleșilor locali băcăuani, care au aprobat studiul de fezabilitate. Valoarea totală a proiectului depășește 24 de milioane de lei.
Halda a fost, în perioada 1978 – 2004, locul de depozitare a reziduurilor provenite din procesul tehnologic de producere a acidului fosforic care se fabrica la Combinatul Chimic Bacău, iar cantitatea de fosfogips depozitată aici este de 5,7 milioane de tone. Pentru ca proiectul să fie implemtat cu fonduri europene, municipalitatea băcăuană a preluat halda de la Amurco și totodată a încheiat un protocol de colaborare cu aceasta în care cheltuielile neeligibile și cofinanțarea locală, în valoare de 909.298 de euro, vor fi acoperită de societate. Metoda de ecologizare constă în acoperirea corpului haldei de fosfogips și izolarea mediului acvifer de sub haldă.
Lucrările sunt împărțite în patru în patru etape. În prima etapă vor avea loc lucrări de eliberare a amplasamentului prin defrișarea terenului de vegetație și demolarea parțială a construcțiilor existente. În a doua etapă vor fi efectuate lucrări de închidere și ecologizare a sitului, prin impermebilizarea și închiderea haldei precum și izolarea mediului acvifer prin realizarea unui ecran de etanșare perimetral încastrat în roca de bază la opt metri adâncime. În a cea de-a treia etapă va fi realizată o rigolă pentru colectarea apei pluviale de pe surafața haldei și conducerea ei către colectorul de canalizare din incinta CET, se va construi drumul de acces tehnologic pentru exploatarea perimetrală și cel de acces din strada Chimiei nr.1, iar situl va fi împrejmuit pentru delimitarea zonei și restricționarea accesului. În ultima etapă vor avea loc lucrări, cum ar fi construirea unui puț de monitorizare a calității apei subterane precum și a altor sisteme pentru monitorizarea haldei după închidere.
Durata de implementare a lucrărilor este de 26 de luni. Proiectul este în strânsă legătură cu acela de modernizare a Insulei de Agrement, deoarece nămolul rezultat din decolmatarea zonei din jurul insulei va fi adus la haldă.
je a zis
bravo
stroe a zis
Suna foarte bine si in acelasi timp foarte complicat; nu stiu ce firma va castiga licitatia pentru lucrari, sper ca nu vreo societate de apartament cu zero angajati si zero utilaje. Ar trebui sa li se verifice tuturor celor care liciteaza daca au utilaje de lucru, dar nu imprumutate de la unul la altul. Sper ca acesti 24 milioane de lei sa nu intre in buzunare politice fara fund iar noi sa ramanem in ograda cu muntele ala radioactiv.