Odată cu încheierea muncilor agricole, câmpul a rămas la discreția hoților. După strânsul recoltelor și aratul de toamnă, terenurile rămân nepăzite, iar hoții profită de acest lucru și urmăresc să facă bani din fierul vechi găsit pe câmp sau de pe urma șpalierilor din vii.
Cel mai recent caz de acest gen s-a petrecut în Podu Turcului, unde un individ a smuls 300 de șpalieri de pe terenul cultivat cu viță-de-vie aflat în proprietatea lui Ioan I., în vârstă de 64 ani. „Polițiștii l-au descoperit pe autorul furtului în persoana lui Ioan F., de 63 ani, din Bacău. Mașina acestuia a fost oprită în trafic pentru un control, iar la vederea șpalierilor polițiștii l-au întrebat pe șofer care este proveniența lor. Bărbatul a recunoscut că stâlpii de beton au fost furați de pe un teren cultivat cu vie, în satul Podu Turcului.
Prejudiciul a fost estimat la 3.000 de lei, iar în cauză a fost stabilit un dosar penal pentru furt calificat”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. (R.I.)
Lasă un răspuns