Prin intermediul site-ului Moinesti Online, cetatenii municipiului Moinesti pot viziona regulat sedintele Consiliului Local, pot comenta deciziile luate de alesii locali si pot veni cu propuneri pentru imbunatatirea activitatii administratiei locale. Administratorii site-ului au constatat, insa, in ultimul timp, ca s-au inmultit discutiile in contradictoriu, sub forma de comentarii mai mult sau mai putin injurioase, anonime, sau fara vreo legatura cu tematica articolelor. Pentru a contracara aspectele nedorite, directorul site-ului a considerat oportuna infiintarea unei noi sectiuni pe forum, numita „In atentia Primariei si Consiliului Local”, dedicata exclusiv problemelor si nemultumirilor moinestenilor in legatura cu activitatea autoritatilor locale. „Sectiunea infiintata in aceste zile contine mai multe categorii, fiecare dintre acestea avind o rubrica pentru semnalarea problemelor existente intr-o anumita zona a orasului. Asteptam atit participarea locuitorilor din Moinesti, cit si a administratiei publice locale, pentru a reusi impreuna sa transformam birfele existente pe site in discutii constructive, care sa aiba drept rezultat rezolvarea problemelor, si nu propagarea de zvonuri, jigniri si injurii. Speram ca toata lumea sa sustina acest lucru, astfel ca mecanismul transparentei sa functioneze si mai bine”, a declarat Emil Saracutu, directorul site-ului Moinesti Online. Acesta a tinut sa mai precizeze ca postarile care nu se refera la subiectul unui articol vor fi sterse de pe forum.
un locuitor a zis
Recent am vazut o emisiune la televizor in care un copil si-a zdrobit fata si bratele intr-un gard de fier cu tepuse si mi-am amintit cu groaza ca acelas lucru i s-a intamplat si copilului meu in gardul parcului de la posta,acum trei ani, de aceea va rog sa dispuneti sa fie taiate acele tepuse care pot genera accidente grave.