Autoritățile centrale din Educație pregătesc un proiect prin care să se elimine naveta școlară și să se revină la rețeaua școlară inițială. Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a susținut această idee în cadrul Conferinței Naționale a Sindicatelor Libere din Învățământ, din această lună. „Sunt probleme foarte mari în județ legate de transportul elevilor la școală. Mai ales pe Valea Muntelui, copiii merg kilometri pe jos până la școală. Mijloacele de transport sunt insuficiente, iar iarna este un adevărat chin pentru elevi. În aceste condiții s-a propus ca elevii să se întoarcă să învețe la școlile din fiecare localitate. Locațiile există, dar sunt închise. Propunerea de a se reveni la rețeaua școlară inițială nu suportă costuri mari. Sunt cheltuieli mai mari acum cu transportul școlar. Școlile închise de la nivelul localităților sunt dotate, utilate, doar că au lacăt pe ușă. Doar cadrele didactice trebuie să se întoarcă în locațiile inițiale. Dar este o soluție mai bună decât să chinuim sute de copii și să-i obligăm să ajungă cum pot la școala din centru”, explică Manole Chiriac, liderul Sindicatului Liber din Învățământ Bacău. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns