~3 min lectură 1 comentariu

Greva foamei în fața Palataului Administrativ

Redacția Ziarul de Bacău

Romil Mastacan a intrat în greva foamei pentru că nu i s-a rectrocedat pămîntul din oraș.

Ștefan POPA

Romil Mastacan, un oneștean în vârstă de 77 de ani, nemulțumit de nedreptățile de care a avut parte, a intrat luni, de la primele ore ale dimineții, în greva foamei în fața Palatului Administrativ Bacău. El se plânge că, după ce a umblat prin tribunale și într-un final a câștigat în instanță printr-o decizie definitivă și irevocabilă 4.300 de metri pătrați de teren în municipiul Onești, Primăria din localitate refuză să îi cedeze suprafața, oferindu-i în loc 1.500 de metri pătrați de teren intravilan și restul de 2.800 la marginea orașului. „Prin legea dată în 2005 mi-am revendicat terenul de 4.300 de metri pătrați la care aveam dreptul. Între timp, cineva, despre care nu am reușit să aflu nimic, și-a ridicat acolo o vilă luxoasă. Am acționat în instanță și am obținut în iunie 2011 o hotărâre definitivă și irevocabilă ca Primăria Onești să îmi ofere teren, ca despăgubire, cu aceeași suprafață în intravilanul municipiului Onești. În loc să îmi ofere teren așa cum spunea hotărârea judecătorească, mi s-au oferit 1.500 de metri pătrați în oraș și 2.800 în afara orașului, într-o pădure, pe o pantă. Am anunțat și prim-minstrul că intru în grevă, dar tot nu s-a rezolvat nimic. Primarul spune că sunt mulți în situația mea și nu îmi poate da tot terenul în oraș. Sunt hotărât să stau aici până se va face dreptate”, spune oneșteanul.

Conform datelor furnizate cetățeanului de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OPCI) Bacău, municipiul Onești ar dispune de aproximativ 311 hectare de teren intravilan, dar insuficient se pare să îi ofere oneșteanului restul de 2.800 de metri pătrați câștigați în instanță. Instituția Prefectului s-a sesizat și a trimis Corpul de control să verifice situația. „Problema domului Romil Mastacan, de fond funciar, este în curs de rezolvare. El a fost și în audiență la prefect. O echipă condusă de Corpul de control al Instituției Prefectului județul Bacău și Comisia de fond funciar s-a deplasat la Onești pentru soluționarea problemei ridicate. În prezent, Instituția Prefectului a solicitat Comisiei de fond funciar Onești un punct de vedere cu privire la punerea în aplicare parțială a hotărârii judecătorești. În funcție de răspunsul primit, vom face alte demersuri potrivit legii”, a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvânt la Instutuția Prefectului Bacău. Omul a precizat că problema cu pământul o are de când primar era Emil Lemnaru, dar că, deși s-a schimbat conducerea orașului, ea persistă. De la Primăria Onești nu am reușit să aflăm un punct de vedere, secretara transmițându-ne că primarul și viceprimarul sunt într-o delegație, iar șefa de la Juridic este într-o comisie de licitație.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. c
    corupt primar
    4 decembrie 2012, 17:42
    0

    ca si alti nesimtiti

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.